O elevă nevăzătoare se ambiționează să devină traducător de film

507
O elevă nevăzătoare se ambiționează să devină traducător de film - 2ac3f5bda12ef7f3529d24c137bc5384.jpg
S-a născut nevăzătoare, dar vede lumea prin ochii interiori, o lume în care s-a integrat fără probleme și care îi stârnește aceeași curiozitate ca oricărui adolescent de vârsta ei. Elena Bavaleta a susținut, vineri, ultima probă a Bacalaureatului, la disciplina Psihologie. Domeniu admirat, dar pe care susține, însă, că nu l-ar profesa, întrucât, fiind foarte empatică, ar prelua imediat emoțiile celui care i s-ar confesa.

A urmat cursurile școlilor normale (Școala nr. 28 "Dan Barbilian" și Liceul Teoretic "George Călinescu", profil Filologie / Bilingv Engleză), unde a descoperit cu surprindere că disponibilitatea pentru socializare a tinerilor depășește bariera diferențelor dintre oameni. "Am avut parte de colegi și profesori foarte buni, care nu m-au tratat diferit, ceea ce mi se pare esențial pentru a mă adapta. M-am simțit întotdeauna parte din colectiv, și niciodată diferită.
În prima zi de școală, m-am așezat într-o bancă, și lângă mine a venit o fată foarte sociabilă. S-a prezentat, ne-am împrietenit, m-a ajutat foarte mult acest lucru pentru a mă integra. Țin minte că, din prima zi, aproape toți elevii din clasă îmi erau prieteni. Nu a fost ceva gen «e o ciudată, nu stăm cu ea». Nici măcar unul n-a spus așa. Acum, că stau și mă gândesc, e chiar șocant", ne-a spus Elena.
Mașina de scris în Braille a însoțit-o, în fiecare zi, din clasa I, chiar și la examenul de Bacalaureat. De doi ani, vine cu laptopul la școală, descoperind programe speciale numite "cititoare de ecran". Până la apariția acestora, învăța din notițele pe care le lua la curs, bibliografia în plus fiindu-i citită de părinți sau de către soră.
Elenei îi place să citească orice, exceptând literatura SF, care nu o atrage foarte tare, îi plac filmele, iese în oraș cu sora ei și chiar compune poezii. Pasionată de limbi străine, în special de spaniolă (cunoștințele sale în domeniu fiind acreditate de o diplomă D.E.L.E.), își dorește să devină traducător de film sau de cărți. Ambiția sa este atât de mare, încât va urma drumul academic pentru a-și împlini visul. Astfel, se va înscrie la Facultatea de Litere, secția Engleză Spaniolă, dar și la Psihopedagogie Specială, Universitatea "Ovidius".
Alături de Elena se află, întotdeauna, tatăl său, care și-a însoțit fiica la toate probele de BAC. El a fost cel care a insistat ca eleva să urmeze cursurile unei școli normale: "De mică a fost foarte ambițioasă, de aceea am vrut s-o dau la o școală normală, nu ajutătoare. Am avut șansa să fie primită la școală și la liceu cu program normal. La examen toată lumea a înțeles-o, și țin să le mulțumesc pentru tot ce-au făcut pentru ea. E un copil cu care mă mândresc. E o fată isteață", ne-a spus tatăl Elenei, Stelică Bavaleta.
"Oamenii nu mai au modele", sună o formulă devenită deja un neplăcut clișeu, pe care Elena îl contrazice din plin, printr-o atitudine care o înnobilează: nu se plânge niciodată. Tânăra poate fi considerată, pe bună dreptate, un exemplu bun de urmat. Nu doar pentru cei de vârsta ei, ci și pentru cei care au experimentat mai mult din viața pe care o au la dispoziție. Se bucură de darurile pe care Dumnezeu i le-a oferit cu generozitate - inteligență, ambiție, putere, o familie întotdeauna alături de ea -, fără lamentări, fără autocompătimire. Doar cu speranță și încredere că viitorul nu trebuie să fie pictat în roz pentru a fi de partea ei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8373 secunde