O nouă serie de "boboci" la școală. Când încep înscrierile pentru clasa zero

1513
1
O nouă serie de
Constănțenii care au copii de șase, șapte ani au început deja să caute școala potrivită pentru aceștia. Criteriile nu mai țin de mult timp de apropierea de casă, ci mai degrabă de notorietatea unității de învățământ, a învățătorilor și profesorilor, dar și de colegi.

Și în 2018, înscrierile celor mici în învățământul primar vor fi organizate în două etape, prima dintre acestea demarând în numai două săptămâni. Potrivit calendarului și metodologiei de înscriere propuse de Ministerul Educației Naționale, cererile pentru prima etapă vor fi depuse începând cu 5 martie, până pe 23 martie. În etapa a doua, în luna aprilie, vor fi înscriși copiii care nu au fost repartizați în martie.

Unitățile de învățământ au la dispoziție săptămâna aceasta să definitiveze listele cu numărul de clase pregătitoare pe care le vor constitui, iar pe 26 februarie, vor face publice informațiile care să le permită părinților să afle detalii despre clasele pregătitoare, despre evaluarea psihosomatică a copiilor, etapă obligatorie pentru înscriere, dar și despre criteriile de departajare de la nivelul fiecărei școli și despre lista documentelor necesare la înscriere și programul de completare.

Apoi, părinții trebuie să aibă în vedere că, în perioada 27 februarie - 10 martie, vor avea ocazia să meargă în vizită la școlile de care sunt interesați, unde vor fi organizate, în cadrul Zilei porților deschise, întâlniri pentru informare și consiliere.

De asemenea, între 26 februarie și 23 martie, se va putea face evaluarea psihosomatică a celor mici, rezultatul urmând a fi trimis în scris, în același interval. Între 5 și 23 martie, părinții vor putea completa online sau la școala dorită cererile-tip de înscriere.

Pe 30 martie, vor fi deja publicate listele cu copiii înmatriculați, numărul de locuri rămase libere și lista copiilor neînscriși după prima etapă.

În ce privește a doua etapă de înscriere, aceasta va debuta pe 12 aprilie, când se deschid înscrierile la secretariatul școlii aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru a doua etapă. Ultima zi de înscriere este 18 aprilie, iar listele finale cu copiii înscriși se vor afișa la 23 aprilie. Ulterior, în perioada 24 aprilie - 4 mai, vor fi rezolvate cererile de înscrieri pentru copiii care nu au fost înscriși nicăieri nici în a doua etapă.

Cum îl înscrii pe cel mic la școală

Cererile-tip de înscriere la clasa zero pot fi completate online sau la secretariatul școlii la care părintele vrea să înscrie copilul. În momentul completării cererii de înscriere sau, după caz, al validării acesteia, părinții depun și o copie a actului de identitate propriu, precum și o copie a certificatului de naștere al copilului.

Dacă este necesară evaluarea dezvoltării psihosomatice, adică viitorul școlar nu împlinește șase ani până la începutul anului școlar, părinții sunt nevoiți să depună și o copie a rezultatului pozitiv al acesteia, iar în cazurile în care înscrierea se cere la o altă unitate decât școala de circumscripție, părinții depun și documentele care dovedesc îndeplinirea criteriilor de departajare, care vor fi afișate de către fiecare școală în parte. Atenție, însă, înscrierea copilului se poate face doar la o singură unitate de învățământ.

Bătaie pe școlile bune

În prima etapă, vor avea prioritate la repartizare copiii ai căror părinți au solicitat asta prin cererea de înscriere și care aparțin de școala respectivă. Abia apoi vor fi procesate cererile părinților care au solicitat înscrierea la o altă școală decât cea de circumscripție, pe locurile rămase libere.

În fine, sunt admiși la școala de circumscripție copiii ai căror părinți au solicitat înscrierea la o altă școală, dar nu au fost înmatriculați, din lipsă de locuri. Conform metodologiei, toți copiii pentru care se cere înscrierea în clasa zero la școala de circumscripție sunt înmatriculați în unitatea respectivă. Totuși, în funcție de locurile libere, există și posibilitatea înscrierii la alte școli decât cea de circumscripție.

Copiii de șase ani împliniți, înscriși obligatoriu la pregătitoare

Întocmai ca și anul trecut, părinții vor fi obligați să-și înscrie copiii la clasa pregătitoare dacă aceștia împlinesc vârsta de șase ani până la data de 31 august 2018, inclusiv.

Totuși, chiar și părinții micuților care vor împlini șase ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2018 vor putea să-i înscrie la școală anul acesta, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare. Adică, ei vor putea fi înscriși dacă, în urma evaluărilor copilului de către specialiști, aceștia vor considera că este pregătit să meargă la școală. Dacă nu dau aviz favorabil pentru școală, cel mic va putea fi înscris la grupa mare, la grădiniță. 

Comentează știrea

cosmin
19 februarie 2018
Selectam acum moderatori

Selectam acum moderatori de anunturi. Primiti plata pentru fiecare anunt moderat. Trebuie sa verificati anunturile pe care alte persoane le posteaza, apoi sa le aprobati afisarea in sistem. Nu este necesara experienta. Va invatam noi totul. Cereti detalii la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.355 secunde