O "pleașcă" de 1,6 milioane lei pentru școlile constănțene

859
2 min citire
O
N-avem dovezi că la mijloc ar fi o mituire, cumva premeditată înaintea… moțiunii, cert este că pleașca venită de la Ministerul Educației via Monitorul Oficial nr. 697 din 19 octombrie 2010 este cea mai bună veste primită anul acesta pentru cei 18 directori constănțeni beneficiari.
Intuind că vor apărea cârcoteli, ministrul Daniel Funeriu a ținut să precizeze: "Fondurile Ministerului Educației sunt alocate în mandatul meu exclusiv pe criterii de oportunitate a lucrărilor. Copiii nu au culoare politică. Voi urmări personal modul în care inspectorii școlari generali se achită de sarcina de a optimiza rețeaua școlară".
Așadar, din cele 80 de milioane lei alocate din bugetul Ministerului Educației pentru consolidarea, reabilitarea și modernizarea unor unități din învățământul preuni-versitar, 1,6 milioane lei ajung în județul Constanța.
Fondurile alocate vor fi utilizate pentru achitarea datoriilor către firme care au executat lucrări de con-solidare, reabilitare și modernizare a unităților de învățământ, dar și pentru continuarea lucrărilor aflate în stadiu avansat de execuție al căror termen de finalizare este prevăzut până la data de 31 decembrie 2010.
În municipiul Constanța, beneficiare vor fi Grup Școlar Industrial de Electrotehnică și Telecomunicații (40.000 lei), Școala cu clasele
I-VIII "Gheorghe Țițeica" (50.000 lei), Grădinița cu program prelungit "Lumea poveștilor" (100.000 lei) și Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" (300.000 lei). Ieri, în momentul aflării minunatei vești, prof. Vasile Nicoară, directorul CNMB, era mai mult decât fericit. Și aceasta pentru că suma pe care o auzise înainte îl dezamăgise, în sensul că nu acoperea în totalitate costurile asumate pentru consolidarea și reabilitarea aripii din str. Mircea cel Bătrân. "Eh, așa, cu trei miliarde lei am scăpat de datorie!".
În județ, beneficiare vor fi: Școala generală din satul Sinoe, comuna Mihai Viteazu (50.000 lei), Colegiul Tehnic "Nicolae Titulescu" din Medgidia (50.000 lei), Grădinița cu program normal din comuna Amzacea (50.000 lei), Școala cu clasele I-VIII, sat Cotu Văii, comuna Albești (115.000 lei), Școala cu clasele I-VIII din comuna Castelu (80.000 lei), Școala cu clasele I-VIII "Adrian Rădulescu" Murfatlar (40.000 lei), Grădinița cu program normal din satul Dulcești, comuna 23 August (30.000 lei), școlile cu clasele I-VIII nr. 1 și nr. 2 "Viceamiral Murgescu" din Valu lui Traian (30.000 lei), Școala de Arte și Meserii "Nicolae Bălcescu" din comuna cu același nume (35.000 lei), Școala de Arte și Meserii "Jean Dinu" din comuna Adamclisi (30.000 lei), Școala cu clasele I-VIII și Grădinița cu program normal din comuna Pecineaga (225.000 lei), Liceul Teoretic Băneasa (25.000 lei), Colegiul Național "Kemal Ataturk" și Grădinița cu program normal nr. 1 bilingvă (româno-turcă), ambele din Medgidia, câte 50.000 lei, și Colegiul "Dobrogea" din comuna Castelu (250.000 lei)
Solicitarea pentru alocarea fondurilor bugetare a fost transmisă Ministerului Educației de către fosta conducere a Inspectoratului Școlar județean Constanța în prima decadă a lunii august din acest an, pe baza evaluărilor făcute la nivel local atât de către reprezentanții Ministerului Educației, dar și ai ISJ Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0378 secunde