O reformă contrareformă

De la Un Cititor!

(17-10-2007 10:19:14)

Trăim tot felul de paradoxuri! În felul nostru, toți avem dreptate! Dar dreptatea noastră! Care de multe ori vine în contradicție cu interesele celorlalți. Așa se face că avem o școală împotriva intereselor elevilor societății. Elevii se ridică deseori împotriva profesorilor, profesorii împotriva ministerului, societatea împotriva tuturor! Dacă-i asculți pe fiecare în parte, au dreptate.

Elevii au dreptul să se plângă de programele încărcate. Excesiv de încărcate. De manuale îmbâcsite cu tot felul de lucruri care nu le servesc la nimic în viață, de profesori care sunt depășiți prin lipsa de pregătire dar și comportamentul inadecvat.

Profesorii sunt nemulțumiți că au din ce în ce mai puține ore, că guvernanții au întors societatea împotriva lor și-i fac răspunzători de lipsa de educație a tineretului, de libertinismul din sălile de clasă unde se întâmplă lucruri de-a dreptul aberante.

Guvernanții vor mai mult și de la elevi și de la profesori. Au sentimentul că limpezesc apele, însă, în realitate, le complică tot mai mult. Așa cum se întâmplă la ora actuală, când perspectivele învățământului românesc sunt mai sumbre ca niciodată! Ministrul,- îmi scapă numele lui, dar știu că este specialist în basculante, betoane, ciment, moloz și chestii de construcție (fie vorba între noi, elemente foarte legate de învățământ și educație!?!), a promis că face o nouă reformă! Care reformă? Și predecesorii săi tot reforme au făcut! Nu suntem în paradoxul reformei contra reformei? Știți ce se întîmplă când unul face ceva, vine altul strică, pleacă ăsta, vine următorul, dărâmă tot, face și el ce-i trece prin cap, este dat la o parte, altul mai cârpește pe ici pe colo, dă și el, pune, urmează un nou ministru care vede tot, spune că este o prostie ce s-a făcut, rade și începe să pună lucrurile după o ordine numai de el știută! Cam asta este esența reformei în învățământul românesc!

Cum s-a ajuns aici? După ‘89, în fruntea ministerului au ajuns oameni nepricepuți! Cred că nici cei de acum nu sunt mai breji! Știu că în Institutul pentru Educație al Ministerului Învățământului, au nimerit,- pentru că nu se poate spune că au intrat, toți activiștii de la UTC și Organizația pionierilor de pe vremea lui Ceaușescu. Oamenilor nu li se poate imputa nimic. Doar faptul că nu aveau ce căuta acolo! Că ei au fost cei care au dat noua direcție școlii românești. Și unde putea cârmi corabia? În aceeași direcție, firește! Din acest motiv nu s-au schimbat în învățământ prea multe.

S-au introdus manuale alternative și moda culegerilor! Bun! Dar știți că în spatele acestora se află câte o mare afacere? Directorii și șefii care răspund de predarea disciplinelor și-au făcut peste noapte edituri, au devenit autori de manuale, unii cu neveste cu tot!

Numărul de ore este la fel de mare. Elevii sunt obligați să facă în fiecare zi câte șase ore. Din care au de memorat cel puțin la 4 discipline! Ceea ce înseamnă aberant de mult! Ar trebui să tocească 7-8 ore cel puțin dacă vor să obțină note mari. Atunci s-a ajuns la suplinirea învățăturii cu cumpărarea indulgenței profesorilor!

Norma profesorilor s-a mai micșorat un pic pentru că au făcut tot felul de greve. S-a renunțat practic, - nu și teoretic, la munca educativă din școli! Între timp, au intrat în sistem absolvenți cu pregătire slabă! Tot mai slabă!

Examenele au devenit și ele o formalitate. Un grad didactic se obține... înfiorător de simplu. Trebuie doar să faci efortul să miști dosarele și să stai bine la capitolul protocol. Ca și bacul! Toată lumea a reclamat aceste lucruri, dar nimeni nu a făcut nimic să le îndrepte! Cine să facă asta? Cine avea interesul? Elevii? NU! Părinții? Nu! Inspectorii? Nu! Nici măcar cei din minister! Așa că cel mai bine a fost mimarea reformei! Abandonarea celei vechi, blamarea ei,- pentru că era o metoda care dă speranță, și stabilirea unei noi perspective, mai bune!

Colac peste pupăză, vine acum și numirea pe criterii politice. Nu trebuie să fii bun. Un bun profesor să devii inspector! Un bun inspector să ajungi inspector general. Un inspector general bun să ajungi în minister! Acum trebuie să dai tare din coate, să faci zgomotos servicii de partid, să te afirmi în întâlnirile de prin sate și orașe, să spui că ești cel mai bun,- că nu te doare gura, pentru tot felul de funcții. Și când ajungi să le deții, faci ce te taie capul! Așa a ajuns învățământul nostru.

Ce ar fi să recunoaștem asta într-o zi și să spunem STOP? Să stabilim o strategie națională pe care să o urmeze, obligatoriu, toate partidele politice, indiferent de culoare și să o ducă mai departe, încet, încet? Să nu mai demoleze fiecare ministru după cum vrea basculanta lui! Fiecare să adauge la acest edificiu de care depinde demnitatea noastră umană! Dacă acum mai avem ceva, ceva, să vedeți când vor ajunge produșii școlii noastre la putere cum va fi! Vai de capul nostru! Vor răsuna de prin ministere și de la Cotroceni numai versuri de manele! Din prefecturi și inspectorate!

Încă nu este totul pierdut. Trebuie să facem ca lucrurile să se îndrepte în direcția bună. Numai să vrem. Dacă nu, ne vom lamenta la fiecare ședință cu directorii că nu avem rezultate! Inspectorii îi vor critica la nesfârșite pe profesori, profesorii pe elevi și familiile lor, acestea pe profesori, prefectul și ministrul pe toată lumea!