Oleg Danovski: 13 ani de la moartea unui geniu

Astăzi se împlinesc 13 ani de la moartea maestrului Oleg Danovski, un simbol al baletului național, întemeietorul școlii naționale de balet modern și al fostului teatru constănțean de balet.

S-a născut în Ucraina, în 1917. Tatăl său provenea dintr-o familie cu titlu de baron, luptând ca ofițer în revoluția contra bolșevicilor, fapt care l-a determinat să-și trimită soția la Cernăuți. Fascinația pentru artă Oleg Danovski i-o datorează mamei sale, maestră de balet la Teatrul din Cernăuți. Învață să cânte la vioară, dar studiază și baletul.

Povestea vieții sale e desprinsă, parcă, din scenariul unui film de Benigni: la 13-14 ani fuge la București cu o elevă a mamei lui, asumându-și mari probleme - dormit în Cișmigiu, mâncat doar pâine și apă. Se inițiază în arta fotografiei și se angajează, apoi, ca balerin, la Teatrul "Cărăbuș". Devine prim solist acceptând provocarea de a-l înlocui pe balerinul care se îmbolnăvise, căpătând titlul de "sfinxul slav", după premiera în care a avut o evoluție de succes. La 17 ani devine cel mai tânăr coregraf din lume. După câțiva ani, coregraf la Teatrul Evreiesc fiind, îl cunoaște pe regizorul Sterenberg, alături de care face școala de regie. Se angajează, apoi, ca solist, la Opera din București, unde începe să monteze balete importante. Își formează un ansamblu de 150 de balerini, în 1949 devenind decan al Academiei de Balet. Este autorul celei mai bune montări a "Lacului Lebedelor", fiind invitat să monteze în importante teatre din lume.

La București, a militat ca Baletul să fie separat de Operă, fără sorți de izbândă, însă. Dezamăgit, a cerut pensionarea, dar pentru că nu îndeplinea criteriul de vârstă, a decis să înființeze un ansamblu de balet.

"Ideea de a crea un balet național l-a călăuzit toată viața. Și-n acea vreme, ca și acum, baletul era o Cenușăreasă a artelor, mai ales în relație cu opera. După război, când s-a pus problema de dezvoltare a operei, se ajunsese la titulatura de Teatru de Operă și Balet. După vreo șase sau șapte ani, Teatrul de Operă și Balet devenise Teatrul de Operă. Baletul dispăruse. Tocmai această luptă l-a determinat pe tatăl meu să intensifice această luptă. În momentul în care a apărut această schimbare de nume, tatăl meu s-a hotărât să înceapă demersurile de creare a unei instituții de sine stătătoare, Teatrul Național de Balet", spune Oleg Danovski Jr., fiul maestrului Oleg Danovski.

În 1977, posturile în teatre erau blocate, iar balerinii apelau la maestrul Danovski pentru a le da de lucru. În 1978, face o escală la Constanța (aflându-se în drum spre Varna, unde juriza un festival internațional de balet). Pe tărâmul tomitan poartă o discuție cu Aurel Manolache, care îi propune maestrului o colaborare, mai ales că orașul de la malul mării avea nevoie de un asemenea spirit. S-a înființat, astfel, o secție de balet a Teatrului "Fantasio", ansamblul de balet coordonat de Oleg Danovski stabilindu-se la Constanța. În 1990, Andrei Pleșu semnează hotărârea de înființare a Teatrului de Balet "Oleg Danovski", o trupă de artiști prolifici, cu un repertoriu bogat, considerată vârful de lance al culturii constănțene. Aici s-au montat spectacole de referință, cum ar fi "Lacul lebedelor", "Giselle", "Spărgătorul de nuci", "Frumoasa din pădurea adormită", "Mandarinul miraculos", "Carmen", "Crăiasa Zăpezii" – ultimul balet montat de Oleg Danovski. Deși bolnav, dar cu o imaginație vie, reușește să monteze acest ultim spectacol în două săptămâni. Părăsește această lume în 1996, lăsând în urmă balerini pregătiți să înfrunte orice provocare artistică, un teatru încă puternic, apreciat, și o viziune originală asupra coregrafiei.

Monica Cherecheș, una dintre cele mai cunoscute balerine ale Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski", și-a exprimat, cu această ocazie, recunoștința față de maestrul care i-a ghidat pașii către performanță: "Îl port în suflet pe maestru, și ceea ce vedeți pe scenă, în ce mă privește, se numește Oleg Danovski, sunt produsul dânsului, și cred că nimeni nu-i poate mulțumi mai mult decât cum îi mulțumesc eu la fiecare spectacol, cât încă mai sunt pe scenă și cât încă mai dansez coregrafiile dânsului cu foarte mare plăcere, chiar dacă motive subiective sau obiective ne împiedică să facem repertoriul dânsului, și ne pare tare rău pentru că, odată cu trecerea timpului, noi, cei care am trăit alături de maestru, ne retragem încet-încet din teatru, rămâne noua generație, căreia n-avem ce să-i lăsăm. Acesta este regretul meu".