Orașul, surprins fără filtre. P.U.L.S., expoziție de fotografie de stradă la Constanța

114
2 min citire
Orașul, surprins fără filtre. P.U.L.S., expoziție de fotografie de stradă la Constanța - foto-1-1769782685.webp
Publicul constănțean este invitat, în perioada 2–16 februarie 2026, la Centrul Multifuncțional pentru Tineret „Jean Constantin”, să descopere expoziția de fotografie „P.U.L.S. – Perspective Urbane. Lumini. Stradă”, semnată de fotograful Alexandru Parfinov. Vernisajul va avea loc luni, 2 februarie, de la ora 18:00, iar intrarea este liberă.
 
Expoziția propune o privire atentă asupra vieții urbane contemporane, surprinsă prin fotografia de stradă – un gen care documentează gesturi, mișcări și momente aparent banale, dar încărcate de sens. Orașul este prezentat ca o entitate vie, aflată într-un permanent dialog cu oamenii care îl traversează zilnic.
Strada devine scenă, arhitectura – decor, iar clipa – protagonist. Lucrările reunite sub acronimul „P.U.L.S.” surprind tensiunea dintre mișcare și liniște, dintre lumină și umbră, dintre agitația cotidiană și momentele de suspendare a timpului. Fotografiile vorbesc despre mers, așteptare, traversare, întâlniri fugare și despre oraș ca stare, nu doar ca spațiu fizic.
Alexandru Parfinov este absolvent al cursului de fotografie din cadrul Școlii Populare de Arte și urmează în prezent cursul de specializare în artă fotografică. Pasionat de fotografia de stradă, artistul a găsit în viața urbană o sursă constantă de inspirație, dincolo de dinamica vizibilă a străzii conturând povești vizuale cu puternic impact emoțional.
Pe 2 februarie, strada intră în galerie. Vă invit la expoziția de fotografie de stradă P.U.L.S., unde aduc momente reale, crude și vii din ritmul orașului. Fotografiile surprind clipa exact așa cum este: fără filtre, doar viața care se întâmplă. Gesturi, priviri, coincidențe urbane – detalii mici care spun povești mari", a declarat Alexandru Parfinov.
Expoziția este curatoriată de Iulia Pană, care subliniază faptul că „P.U.L.S. – Perspective Urbane. Lumini. Stradă marchează cea de-a doua expoziție personală a lui Alexandru Parfinov și propune o privire directă asupra ritmului cotidian surprins în spațiul urban. Imaginile dialoghează cu tradiția fotografiei de stradă prin atenția acordată gesturilor anonime, relației dintre lumină și umbră și interacțiunii spontane dintre om și oraș".
Despre demersul artistic, Laura Abibula Stroe, director general al Centrului Cultural „Teodor T. Burada”, a declarat că expoziția invită publicul „să privească orașul cu mai multă atenție și răbdare, transformând gesturile cotidiene și clipele aparent banale în povești vizuale puternice".
Expoziția este organizată de Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” și se adresează atât celor care trăiesc și simt orașul, cât și iubitorilor de artă fotografică și explorare urbană.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0559 secunde