Papa Francisc înscrie un român în calendarul sfinților Bisericii Romano-Catolice

153
1
Papa Francisc înscrie un român în calendarul sfinților Bisericii Romano-Catolice - vladimirghika-1364489717.jpg
Papa Francisc I a semnat decretul de beatificare a Monseniorului Vladimir Ghika, preotul martir din perioada regimului comunist.
"Părintele Papa Francisc a semnat miercuri, 27 martie 2013, decretul prin care recunoaște "martiriul slujitorului lui Dumnezeu Vladimir Ghika, preot diecezan; născut la Istanbul (Turcia) la 25 decembrie 1873 și ucis din ură față de credință la București (România) la 16 mai 1954". Astfel, Vladimir Ghika, preot catolic și principe român, va fi ridicat curând la cinstea altarelor și înscris în rândul fericiților și sfinților Bisericii Catolice", informează Arhiedieceza Romano-Catolică de București.
Monseniorul Vladimir Ghika, preot romano-catolic, la 18 noiembrie 1952, în plină prigoană a regimului comunist împotriva Bisericii Catolice, a fost arestat pe o stradă din București în timp ce ieșea din casa unei bolnave căreia îi administrase Sfintele Taine. După un an de anchete și torturi, a fost condamnat la trei ani de închisoare. Avea 80 de ani. Slăbit, înfometat și suferind, a încetat din viață în închisoarea din Jilava doi ani mai târziu, la 16 mai 1954.
"Este un dar deosebit nu numai pentru Arhidieceza noastră, dar pentru întreaga Biserică Catolică din România, pentru țara și poporul nostru din care s-a născut această mare personalitate, Vladimir Ghika, preot martir. Frumos semnal trimis de Sfântul Părinte Francisc Bisericii și țării noastre, prin semnarea decretului de recunoaștere a martiriului acestui fiu al Bisericii și al neamului nostru!", a declarat ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop mitropolit de București.

"Credincioșii și preoții Arhidiecezei Romano-Catolice de București au avut mereu convingerea fermă că Monseniorul Vladimir Ghika și-a dat viața ca martir pentru credință și de aceea, încă din 1991, ÎPS Ioan Robu a adresat Sfântului Scaun cererea pentru începerea Procesului în Cauza de beatificare și canonizare a monseniorului. Existau deja dovezi și multe mărturii despre viața de credință a monseniorului și moartea lui martirică. Ne bucură nespus vestea confirmării martiriului monseniorului Vladimir Ghika, pe care putem să-l numim de acum venerabil. Este primul martir al Bisericii locale care va fi declarat fericit", a explicat Pr. Francisc Ungureanu, postulatorul cauzei de beatificare și canonizare a monseniorului Vladimir Ghika.


Comentează știrea

Ion Coment
29 martie 2013
De Ce

De ce trebuie aproape intotdeauna ca strainii sa ne recunoasca valorile ? De ce nu se pot recunoaste acum aici in Romania ? Simplu mentalitatzile comuniste inca sunt printre noi. Die ca Bunul Dumnezeu sa il odihneasca in pace pe Monseniorului Vladimir Ghika,

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6609 secunde