Paradoxul Holocaustului în Dobrogea. Un bun exemplu de umanitate

După cum se cunoaşte, contribuţia evreilor la cultura şi economia oraşului Constanţa a fost esenţială, mai ales prin prisma profesiilor liberale practicate de aceştia, a comercianţilor, a bancherilor, cât şi a celor 2000 de resortisanţi ai comunităţii în perioada interbelică. Or în anii `30, evreilor le-a fost interzis treptat să mai lucreze ca medici, jurnalişti, avocaţi, arhitecţi. Noua legislaţie antisemită a afectat şi persoane din Constanţa. Spre exemplu, Baroul din Constanţa, pe baza Legii avocaţilor din 5 septembrie 1940, a restricţionat accesul avocaţilor permiţând ca numai persoanele creştine să facă parte din această profesie. Astfel de cazuri pot fi găsite în prezent în arhivele din Constanţa şi pentru alte profesii.Dacă ne referim la arte şi cultură de pildă, prin Adresa nr. 3050/940, Ministerul Cultelor şi Artelor prin Direcţiunea Generală a Teatrelor şi Operelor Române, transmite Prefecturii Judeţului Constanţa anularea prin decizie ministerială din data de 9 septembrie 1940 a autorizaţiilor de agenţii teatrale şi artistice conduse de persoane care sunt de origine etnică evrei. Este comunicată o listă de persoane din Bucureşti, Sinaia, Arad, Ploieşti şi în cele din urmă şi Constanţa, unde este menţionat doar Ludovic Nandy, domiciliat în strada Tomis, Nr. 20. Însă, în acelaşi dosar de la arhive găsim o altă adresă comunicată de către Ministerul Afacerilor Interne Prefecturii Constanţa, la data de 12 octombrie 1940, prin care se atrage atenţia că proprietarii de baruri, varieteuri şi restaurante nu respectă directiva din 9 septembrie 1940. Aceasta este una dintre dovezile clare că oamenii de afaceri, antreprenorii locali au încercat să-şi protejeze angajaţii eludând prin diferite moduri legislaţia antisemită dictată la Bucureşti.

 

Poate fi un bun exemplu de umanitate, iar el nu este singurul. Artistul de pe atunci în persoana lui Ludovic Nandy poate fi căutat pe listele persoanelor internate în lagărele de la Osmancea, Cobadin, Mereni, Ciobăniţa (unde au fost închişi evreii), iar ulterior identificată şi activitatea sa din următorii ani, 1940-1945. Desigur asta poate face cine este pasionat de un asemenea subiect.

Subiectul Holocaustului provoacă dezbateri şi acum în societatea din România. Nu puţini sunt cei care neagă existenţa lui. De această problemă s-a ocupat în ultimii ani de viaţă istoricul Michael Shafir. Din nefericire, acesta a trecut la cele veşnice la data de 9 noiembrie 2022, la Cluj Napoca. Rămâne ca munca sa privind istoria Holocaustului din România, precum şi problema negării acestuia să fie continuată de mai tinerii istorici care au primit o moştenire deloc uşoară. România riscă să urmeze exemplul legislaţiei din Polonia, unde este interzisă sintagma de lagăre poloneze, de parcă polonezii nu ar fi cunoscut deloc antisemitismul, ci doar germanii sau alte popoare.