Părinții consideră că autoritățile ar trebui să-i lase să decidă dacă trimit sau nu copilul la școală

1394
În așteptarea conferinței de presă anunțată de ministrul Educației Sorin Cîmpeanu pentru miercuri, 1 septembrie, prilej cu care vor fi oferite toate informațiile legate de condițiile de începere a noului an școlar 2021-2022 și desfășurare a cursurilor, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți a făcut publice rezultatele sondajului inițiat în urmă cu o săptămână, fix pe aceeași temă, a condițiilor ȋn care se vor desfăşura cursurile în anul şcolar 2021-2022.

Ideea acestui chestionar a plecat de la faptul că anul şcolar 2021-2022 debutează ȋn acelaşi context al pandemiei SARS COV-2, și la el au răspuns ȋntr-un interval de timp scurt (circa 48 ore), un număr de 35.455 respondenţi, preponderent din zona urbană (70,9%), majoritatea cu studii universitare şi postuniversitare (55,2%), cu vârste cuprinse între 30 – 49 de ani (87,4%), preponderent femei (85,5%).

La ȋntrebarea „Sunteți o persoană vaccinată împotriva SARS-CoV-2?”, 47,9% dintre părinţii respondenţi declară că nu sunt vaccinaţi, 43,2% sunt vaccinaţi iar un procent de 8,9% nu au dorit să răspundă.

Cât privește intenţia de vaccinare, dintre părinţii care au declarat că nu sunt vaccinaţi), 46% nu sunt de acord să se vaccineze, 40,1% nu sunt ȋncă decişi, 8,7% nu se pot vaccina deoarece au contraindicaţii. Totuși, 5,2% dintre cei care au declarat că nu sunt vaccinaţi afirmă că intenţionează să se vaccineze.

Marea majoritate a respondenților (76,1%) consideră că autorităţile ar trebui să le permită părinţilor să decidă dacă propriul copil va merge fizic la şcoală sau va urma cursurile online, 11,8% consideră că autorităţile nu ar trebui să le permită acest lucru iar 12,1% nu ştiu sau nu au dorit să răspundă.

Interesant este că și în mediul virtual, deși nu neapărat susținători ai FNAP, părinții susțin aceeași idee că trebuie lăsați să decidă soarta propriilor copii, dacă merg sau nu în bănci.

Și, în ciuda răspunsului anterior, 88,6% dintre părinţi consideră că pe data de 13 septembrie cursurile pot ȋncepe cu prezenţă fizică, doar 6% considerând că orele de curs trebuie să se desfăşoare online.

Dacă elevii/preşcolarii locuiesc cu persoane vulnerabile, 52% dintre respondenţi consideră că trebuie să li se permită acestora, la cerere, să urmeze cursurile ȋn sistem online, 19,9% consideră că nu trebuie să li se permită. Remarcăm procentul destul de mare de 28,1% al părinţilor care nu ştiu/nu au răspuns.

Referitor la capacitatea unităţii de ȋnvăţământ de a asigura respectarea măsurilor igienico-sanitare impuse de situaţia pandemică, 79,8% dintre părinţi au răspuns afirmativ şi doar un număr de 8,7% dintre ei au răspuns negativ. Un procent semnificativ de părinţi, 11,5%, nu ştiu sau nu au dorit să răspundă la această ȋntrebare.

Școală cu prezență fizică pentru vaccinați sau nevaccinați?

Referitor la rata incidenţei ȋmbolnăvirilor până la care cursurile pot continua cu prezenţa fizică, 77,4% dintre respondenţi consideră că pot continua ȋn sistem faţă ȋn faţă până la o rată de 6 la mie, fapt care ȋntăreşte procentul de la ȋntrebarea anterioară unde 79,8% dintre părinţi consideră că şcoala este un mediu sigur.

Ciudat este faptul că deși marea majoritate a părinților vor să aibă drept de veto, totuși 54,4% dintre respondenţi consideră că, atunci când incidenţa numărului de ȋmbolnăviri depăşeşte pragul de 6 la mie, toţi elevii trebuie să continue cursurile cu prezenţa fizică, 35,5% consideră că nici un elev nu trebuie să mai meargă fizic la şcoală, iar 10,1% consideră că doar elevii vaccinaţi ar trebui să mai urmeze cursurile cu prezenţa fizică.

Referitor la pragul ȋmbolnăvirilor de la care părinţii consideră că desfăşurarea cursurilor trebuie să se facă exclusiv online, se remarcă procentul mare de părinţi (48,7%) care nu ştiu sau nu vor să răspundă la această ȋntrebare, părinţii aşteaptând, se pare, această decizie de la autorităţile cu atribuţii ȋn domeniul sănătăţii.

26% dintre respondenţi consideră că pragul de 6 la mie ar fi cel de la care ar trebui să se treacă la desfăşurarea cursurilor ȋn sistem online, iar 7,8% consideră că trecerea ȋn sistem online a cursurilor ar trebui să se facă după depăşirea pragului de 3 la mie.

Părinţii respondenţi consideră ȋntr-un procent de 36,6% că la apariţia unui caz de ȋmbolnăvire ar trebui testaţi toţi elevii din clasă cu teste noninvazive, 21,1% menţionează că elevii ar trebui testaţi cu orice tip de teste, ȋn timp ce 31,8% dintre părinţii care au răspuns la chestionar nu doresc testarea elevilor din clasa respectivă la apariţia unui caz de ȋmbolnăvire.

Referitor la implementarea unei măsuri de testare periodică a elevilor, 48,8% dintre respondenţi consideră că nu este nevoie de testare periodică, 27,7% consideră că este nevoie de testare cu teste noninvazive, 14% menţionează că este nevoie de testare cu orice tip de teste iar 9,6% dintre părinţii respondenţi nu ştiu sau nu au dorit să răspundă.

Cât privește intervalul de timp la care să se facă testarea elevilor, 34,2% dintre părinţii susţin necesitatea testării periodice a elevilor și afirmă că aceasta ar trebui efectuată săptămânal, 26,1% susţin că testarea trebuie făcută lunar, iar 22,7% cred că ar trebui făcută la 2 săptămâni. Remarcăm procentul mic de 6,3% al părinţilor care consideră că testarea trebuie făcută la 72 de ore.

Referitor la implementarea unei măsuri de testare periodică a personalului unităţii de ȋnvăţământ, 53,3% dintre respondenţi consideră că este nevoie de testare periodică, 31,3% consideră că nu este nevoie de testare iar 15,4% dintre părinţii respondenţi nu ştiu sau nu au dorit să răspundă.

Referitor la ce interval de timp este necesară testarea personalului unităţii de ȋnvăţământ, 35,5% dintre părinţii care doresc testarea periodic a personalului afirmă că aceasta ar fi necesară săptămânal, 23,8% consideră că testarea trebuie făcută lunar iar 20,2% la 2 săptămâni. 9,7% consideră că testarea trebuie făcută la 72 de ore.

Alte măsuri despre care părinţii consideră că ar trebui impuse pentru desfășurarea cursurilor în condiții de siguranță pentru elevi și profesori sunt:

- asistenţă medicală la nivelul fiecărei unităţi de ȋnvăţământ

- control DSP periodic pentru a se vedea cum se respectă programul de curăţenie, dezinfectare a şcolii

- respectarea distanţării fizice.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3741 secunde