Patriarhia Română: Nu avem nicio cerere de slujire a unor călugări de la Athos la Penitenciarul Rahova

310
Patriarhia Română: Nu avem nicio cerere de slujire a unor călugări de la Athos la Penitenciarul Rahova - sfsinod-1370097548.jpg

Articole recomandate

Patriarhia Română nu a primit nicio cerere scrisă din partea unor călugări de la Muntele Athos pentru oficierea unei slujbe la biserica Penitenciarului Rahova, iar orice solicitare de acest fel trebuie trimisă cu mai mult timp înainte, a declarat preotul Constantin Stoica.
"Nici la Patriarhia Română și nici la Arhiepiscopia Bucureștilor nu a fost înregistrată o astfel de cerere. Orice preot, chiar și monah care intenționează să slujească într-o biserică din rețeaua Administrației Naționale a Penitenciarelor trimite o solicitare scrisă cu mult timp înainte la ANP, potrivit legislației în vigoare și protocolului dintre Ministerul Justiției și Patriarhia Română", a spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, preotul Constantin Stoica, scrie Mediafax.

El a precizat că cei patru călugări de la Sfântul Munte Athos care au fost sâmbătă la Penitenciarul Rahova pentru a cere informații despre procedura pentru acordarea asistenței religioase în penitenciar sunt, din punct de vedere spiritual, în jurisdicția canonică a Patriarhiei Ecumenice.

Potrivit preotului de la biserica Penitenciarului Rahova, Gigi Becali nu figurează pe lista persoanelor private de libertate care vor participa duminică la Sfânta Liturghie.

Sfântul Munte Athos este republică autonomă din punct de vedere administrativ, alcătuind un stat monastic cu capitala Karyes. Orice intrare pe Sfântul Munte Athos se face numai cu permisiunea Patriarhului de la Constantinopol.

Călugări de la Muntele Athos au fost, sâmbătă, la Penitenciarul Rahova pentru a solicita drept de vizită la Gigi Becali, aceștia dorind să oficieze o slujbă, duminică, la biserica unității de detenție.

Potrivit avocatului Robert Ionescu, care a fost la Penitenciarul Rahova însoțit de doi călugări de la Muntele Athos, aceștia așteaptă răspunsul de la conducerea unității de detenție privind cererea de vizită la Gigi Becali și oficierea unei slujbe.

Robert Ionescu a spus că este avocatul ales al lui Gigi Becali și sâmbătă dimineață s-a întâlnit cu acesta, ocazie cu care l-a anunțat că a venit cu doi călugări de la Muntele Athos care vor să îl viziteze în penitenciar.

Avocatul a precizat că cei doi călugări cu care a venit la Penitenciarul Rahova fac parte dintr-un grup de 12 călugări de la Muntele Athos care a venit în România.

Potrivit avocatului, aceștia așteaptă răspunsul de la comandantul Penitenciarului Rahova privind cererea de vizită și de oficiere a unei slujbe la biserica din unitatea de detenție. Robert Ionescu a precizat că în cazul oficierii unei slujbe, s-ar putea să fie necesar avizul de la Patriarhia Română, întrucât călugării "sunt străini de Biserica Ortodoxă Română".

Avocatul a mai spus că Gigi Becali are dreptul în luna iunie la patru vizite, la fiecare dintre acestea putând veni câte două persoane, însoțite de doi copii. Ionescu a precizat că, din informațiile pe care le are, pentru sâmbătă nu au fost solicitate vizite la Gigi Becali.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Rahova, Gabriela Livadariu, a declarat că la Penitenciarul Rahova au venit patru călugări care au solicitat informații despre procedura pentru acordarea asistenței religioase în penitenciar.

Ea a precizat că până în prezent nu a fost depusă la Penitenciarul Rahova nicio solicitare scrisă de la aceștia privind acordarea asistenței religioase în unitatea de detenție.

Livadariu a mai spus că orice cult religios recunoscut de lege poate solicita acordarea asistenței religioase în penitenciar.

Potrivit Regulamentului privind asistența religioasă a persoanelor private de libertate, unitățile de detenție permit accesul reprezentanților cultelor și asociațiilor religioase recunoscute de lege în mediul penitenciar, pentru a răspunde nevoilor de asistență religioasă a persoanelor private de libertate aflate în custodia Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Aprobarea accesului în mediul penitenciar pentru reprezentanții cultelor sau asociațiilor religioase recunoscute de lege este acordat de către directorul unității de detenție, conform regulamentului.

Solicitarea de acces trebuie să fie formulată în scris și însoțită de lista nominală cu persoanele care vor desfășura activități specifice în mediul penitenciar. Aceasta se înaintează directorului unității de detenție până la sfârșitul lunii noiembrie a fiecărui an, având valabilitate pentru anul calendaristic următor. Lista nominală cuprinde informații privind numele, prenumele, seria și numărul actului de identitate al reprezentanților cultelor sau asociațiilor religioase recunoscute de lege, precum și avizul organismului național reprezentativ al acestora.

Solicitările ulterioare de acces trebuie să fie motivate în scris.

De asemenea, solicitarea pentru accesul în penitenciar a reprezentanților cultelor sau asociațiilor religioase recunoscute de lege pentru activități specifice în unitățile în care nu există cereri ale persoanelor private de libertate se motivează în scris.

Persoanele private de libertate pot să-și declare, pe propria raspundere, confesiunea sau apartenența religioasă, la intrarea în locul de deținere și ulterior pe parcursul executării pedepsei privative de libertate sau a măsurii internării.

În timpul executării pedepsei, deținuții își pot exprima opțiunea de a participa la oricare dintre activitățile cu caracter religios desfășurate de reprezentanții cultelor sau asociațiilor religioase recunoscute de lege.

Administrația Națională a Penitenciarelor are un protocol cu Biserica Ortodoxă Română, acesta fiind reînnoit în 26 martie 2013. Protocolul de colaborare stabilește cadrul general în care se desfășoară activitatea preoților din penitenciare, precum și modalitățile de realizare a unor activități cu implicații sociale, educaționale și moral-creștine.

Gigi Becali este încarcerat la Penitenciarul Rahova din 20 mai, după ce a fost condamnat definitiv de instanța supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale. Alături de acesta au fost condamnați la câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc și fostul șef al Statului Major General Dumitru Cioflină.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4486 secunde