În timp ce pentru majoritatea elevilor constănțeni astăzi este prima zi de vacanță, pentru aproape 2.800 de candidați începe o săptămână foarte grea. Astăzi, are loc prima probă, cea la limba și literatura română, la sesiunea specială a testelor naționale.
Proba de limba și literatura maternă pentru elevii care aparțin minorităților va avea loc mâine, 5 februarie, iar proba la matematică se va ține miercuri, 6 februarie. Elevii susțin ultima probă, la istoria românilor sau geografia României, la alegere, pe 7 februarie. Afișarea rezultatelor se va face în data de 9 februarie, până la ora 16.00, iar candidații nemulțumiți pot depune contestații în aceeași zi, între orele 16.00 și 20.00. Emoțiile se vor încheia pentru elevi în data de 11 februarie, când vor fi afișate rezultatele finale.
La examen participă elevii care au absolvit gimnaziul până în anul 2007 inclusiv, dar care nu au reușit să promoveze testele naționale sau examenul de capacitate. Elevii care vor absolvi clasa a VIII-a în 2008 nu vor mai susține însă teste naționale, deoarece ministrul Adomniței a decis, în vară, eliminarea testelor naționale de admitere la liceu și înlocuirea acestora cu tezele cu subiect unic, pe care elevii le vor susține la nivel național. Astfel, testele vor fi înlocuite cu șase teze în cele două semestre, la trei materii, respectiv limba română, matematică, geografie sau istorie. Pentru copiii care studiază în limbă maternă, tezele se vor susține pentru patru obiecte de studiu. Media tezelor cu subiect unic o va înlocui pe cea de la testele naționale, rămânând valabilă media anilor de studii, care va conta în proporție de 50%.