Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, participă astăzi, la Suceava, la deschiderea oficială a celui de-al XXXVI-lea Congres al Asociației Generale a Învățătorilor din România (AGIRo), a înmânat omologilor din Serbia și Ucraina, Srdjan Verbic și Sergey Kvit, medalia de aur primită anul trecut din partea Asociației Generale a Învățătorilor din România (AGIRo).
"Distincția AGIRo are caracter transmisibil, în anii anteriori fiind deținută de Chișinău, Tiraspol, Cernăuți, Valea Timocului și Regiunea Odessa", precizează un comunicat de presă al ministerului de resort.
Evenimentul se desfășoară la Suceava, Cernăuți, Chișinău și între 26 și 28 august cele 1.000 de cadre didactice, care provin din România, Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Bulgaria, Ungaria, Macedonia, Albania și Croația, vor ajunge la Eforie Sud
Primul Congres al AGIRo a avut loc în 1898, la Ploiești.