Peste 331 milioane lei alocate pentru 71 de teatre, opere şi filarmonici din 47 de localităţi

955
Peste 331 milioane lei alocate pentru 71 de teatre, opere şi filarmonici din 47 de localităţi - mihaiconstantin2scaled-1694190201.jpg

Articole de la același autor

Guvernul a aprobat, vineri, alocarea a peste 331 de milioane lei pentru 71 de teatre, opere şi filarmonici din 47 de localităţi, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.


„În curând vor începe stagiunile culturale la teatre şi filarmonici şi vreau să comunic faptul că Guvernul a alocat astăzi peste 331 milioane lei, iar fondurile vor ajunge la 71 de teatre, opere şi filarmonici din 47 de localităţi care funcţionează în subordinea autorităţilor locale din 34 de judeţe”, a precizat Constantin, după şedinţa de Guvern.


Hotărârea în acest sens se referă la repartizarea sumelor corespunzătoare cotei prevăzute în Legea bugetului de stat pe anul 2023 pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ- teritoriale din judeţe, respectiv teatre, opere şi filarmonici. Suma prevăzută este de 331.027.626,13 lei. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6858 secunde