Peste 600 de elevi de-a II-a au chiulit la Evaluare

142
< 1 min citire
Ieri, 6.324 de elevi au participat la Evaluarea națională la finalul clasei a II-a, susținând prima probă, cea a evaluării competențelor de producere a mesajelor scrise (Scris - Limba română), iar 652 au absentat.
Astăzi, elevii de clasa a II-a vor avea de rezolvat cel de-al doilea test, evaluarea competențelor de receptare a mesajelor scrise (Citit - Limba română), urmând ca mâine, să susțină ultimul test - evaluarea competențelor de matematică. Probele încep la ora 9, iar durata alocată rezolvării testelor este de 30 de minute.
Asemenea elevilor de clasa a IV-a și cei din clasa a II-a susțin evaluarea în sălile în care își desfășoară activitatea în mod curent, fiind așezați în bănci în ordinea obișnuită. Testul este administrat de învățătorul/profesorul  pentru învățământ primar de la clasă care va fi asistat de un al doilea cadru didactic, care nu predă la clasa respectivă. Fiecare test este evaluat de către două cadre didactice, dintre care unul este învățătorul/institutorul/profesorul pentru învățământul primar de la clasă. Evaluarea testelor se finalizează în termen de cel mult șapte zile de la data sus-ținerii ultimului test de la clasa respectivă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0321 secunde