Olimpicii constănțeni vor avea sesiuni speciale de examen

520
1
Olimpicii constănțeni vor avea sesiuni speciale de examen - olimpiciiconstanteni-1460135452.jpg

Articole de la același autor

Cum se întâmplă în fiecare an, Ministerul Educației a făcut public calendarul sesiunii speciale a examenului național de Bacalaureat, care se va desfășura în perioada 14-27 mai, la Brașov, dar și cel al Evaluării Naționale, între 6-10 iunie, de la București.


Aceste sesiuni se adresează elevilor care participă la loturile olimpice și la competițiile sportive și artistice interna-ționale și care se desfășoară în perioada sesiunii normale a examenelor naționale sau care susțin examenul de admitere la universități din străinătate și trebuie să facă dovada susținerii acestora.


Pentru examenul de Bacalaureat, înscrierea candidaților va avea loc în zilele de 14 și 15 mai. Probele de evaluare a competențelor se vor desfășura astfel: 16-17 mai (Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română/limba maternă), 18-19 mai (Evaluarea competențelor digitale), respectiv 20-21 mai (Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională). 


Probele scrise au următorul calendar: 23 mai (limba și literatura română), 24 mai (proba obligatorie a profilului), 25 mai (proba la alegere a profilului și specializării), 26 mai (limba și literatura maternă). Afișarea primelor rezultate, la sediul unităților de învățământ care vor organiza această sesiune specială, este prevăzută pentru data de 26 mai (până la ora 18:00). Depunerea contestațiilor este programată în cursul aceleiași zile, în intervalul orar 18:00 - 20:00. În data de 27 iunie vor fi soluționate contestațiile și afișate rezultatele finale.


Elevii care susțin examenul de bacalaureat în sesiunea specială își vor asuma întreaga răspundere pentru parcurgerea integrală a materiei din care vor fi elaborate subiectele de examen. De asemenea, conducerea unității școlare din care provine candidatul răspunde de încheierea situației școlare a acestuia în timp util.


Pentru elevii claselor a VIII-a, sesiunea specială a Evaluării Naționale debutează pe 6 iunie, cu înscrierea, probele fiind prevăzute să aibă loc într-o unitate de învățământ din municipiul București. 


Pe 7 iunie este programată proba scrisă la Limba și literatura română, iar pe 8 iunie - la Matematică. Pe 9 iunie, vor susține proba scrisă candidații care au urmat o limbă maternă. Pe 9 iunie, până la ora 18, vor fi afișate rezultatele, urmând ca între 18 și 20 să se depună contestațiile. Pe 10 iunie, vor fi rezolvate contestațiile, urmând ca în aceeași zi să fie afișate rezultatele finale după contestații.


La această oră nu se cunosc cu precizie elevii constănțeni care se vor decide să se înscrie la aceste sesiuni speciale.


Comentează știrea

Spectator
11 aprilie 2016
Olimpici cu ,probleme" la matematica si lb. romana?!

Ca la televizor...,,Olimpici nationali !" Olimpici care nu sunt in stare sa-si ia BAC-ul sau sa intre pe bune la un liceu de top din Constanta. Bine ca au parinti destepti !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6081 secunde