Pictorul, boierașul și țiganca cu patru sâni

Venit la Constanța pentru lansarea cărții Doinei Păuleanu - în formula cri-tic despre critic - Tudor Octavian a fost el însuși o atracție. Toată lumea prezentă la lansare - publicul numeros mirându-l chiar pe scriitor - l-a așteptat, i-a sorbit fiecare vorbă și ar fi vrut să interacționeze cu el măcar printr-un zâmbet și un salut dacă nu printr-un autograf și o formulare timidă a aprecierilor. Eu m-am aflat printre norocoșii care au apucat să schimbe câteva vorbe cu scriitorul care cu mașina lui de scris aduce garantat zâmbetul pe buze purtătorilor de simț al umorului.

Tudor Octavian s-a născut la 12 decembrie 1939, la Brăila. A făcut Liceul Militar și a fost exmatriculat din Școala tehnică pentru ofițeri în aviație. Înainte de a studia arhitectura și filologia, a fost lăcătuș și tâmplar.

"Povestiri diferite" este volumul său de debut, publicat în 1968. De atunci, a mai scris încă vreo 21 de volume de proză și 7 monografii de artă. A scris, zilnic, o tabletă pe zi în "România liberă", în "Național" și în "Jur-nalul Național", unde a fost "Scriitorul de la pagina 3". Șirul tabletelor zilnice s-a întrerupt la 1 februarie.

"Am împlinit 20 de ani de un articol pe zi și am zis: gata! Doctorul mi-a spus că se tratează", râde el povestindu-mi. Nu ai cum să-i reziști, omul este o sursă inepuizabilă de spirit. A întrerupt articolele zilnice, dar n-a întrerupt scrisul. La recentul Târg de carte Gaudeamus, a lansat două cărți. Una dintre ele este "Jurnal de subiecte pentru povestiri, comedii și romane mici". A menționat cartea pentru că tocmai abordasem un subiect cu care lumea l-a tot abordat. "De unde atâtea idei de subiecte? Una pe zi?!"

De fapt răspunsul la această întrebare deja obsesivă l-a dat într-o pastilă de-a sa, "Cafeaua". "Trebuie să se știe că lucrul cel mai important în munca unui scriitor e cafeaua. Am o mică mașină cu filtru, în care pun o linguriță și jumătate de cafea măcinată fin, la o ceașcă, la fel de mică, de apă. Un text plin de spirit impune ca zahărul să fie alb, focul scurt și cafeaua italiană. Dacă nu e italiană, ci arăbească în ambalaj falsificat, simți bulgărește, gândești turcește și scrii prostește. Ce bagi, aia iese. Scrisul zilnic cere energie, furie și un dram de disperare, vecină cu țicneala. E o stare. Starea asta se obține ușor, dacă după ce bei prima gură de cafea, te gândești puțin la situația economică a României și la fraza aceea din Abecedar, care spune că românii sunt harnici, cinstiți, viteji și curați…"

Pornind de la "cafea", am povestit scurt cu scriitorul, cu dese între-ruperi ale amatorilor de autografe.

"Dacă o să găsiți în librării cartea asta a mea - ultima - acolo am vreo 12- 15 pagini la început, în care spun cum am ajuns să scriu, de ce, cum m-am format așa, ca scriitor. Aici resuscitez o mulțime de nuclee care pot deveni explozive. Eu prin subiect înțeleg un miez de informații care-i permit cititorului să ducă mai departe ideea cum vrea el. Probabil de-aia n-am putut scrie romane. A trebuit să mă împac cu faptul că nu sunt romancier, ci un narator de secvențe".

Despre abilitatea de a scrie, interesant, în fiecare zi, s-a întors ușor și mi-a spus în șoaptă, zâmbind. "Mi-e și rușine să spun: mie-mi place asta!" și ridică din umeri dezarmat. "Îmi place mahalaua! (râde) Tot am încercat să ies din asta, dar Dumnezeu

m-a ajutat să mă simt într-un raport de cabotinaj plăcut cu tot ce se întâmplă. Să bag de seamă. Se mai întâmplă și procesul invers, mă bagă în seamă întâmplările pe mine. Dacă începe să te preocupe ceva, începi să-l observi. Și în momentul în care-ți pui la punct un mecanism de-ăsta și-ți dezvolți puțin plăcerea de a participa cu gândul, realitatea te ajută să le vezi. Azi venind încoace mi-am notat o serie de subiecte. Și în timp ce eram acolo (arată spre «scena» de pe care vorbise) am notat un subiect (se apleacă și își scoate un carnețel din buzunarul hainei). Ce-nseamnă subiect? Păi haideți să vă spun - idei cu o anume pro-ductivitate, care după un timp, încep să-ți spună ele: «ce faci? nu mă bagi în seamă?» Doina Păuleanu vorbea de virgule… și uite (arătându-mi carnețelul), am notat: «Soarta unei virgule». Există și obsesii mici, nu doar obsesii de-astea de tip Dostoievski…"

Scriitorul se oprește puțin pe gânduri și imediat este tras iar de fani. Apoi se întoarce spre mine. "Te interesează un subiect? Uite unul: Petre Oprea (critic și istoric de artă român - n.r.) îmi spunea o poveste acum ceva ani! Era un pictor înainte de război, pictor de mahala, care făcea țigănci cu un sân gol. Și s-a dus la el unul de-ăsta… un boier de-ăsta de mâna a șaptea, să-i comande un tablou și pictorul l-a întrebat: «Cum îl vrei? Cu o țâță sau cu două țâțe?» Acela uimit: «De ce?» «Păi costă diferit», îi spune pictorul. «Muncesc mai mult». «Păi», zice boierașul, «dar dacă-ți comand un tablou cu patru, îmi faci?» «Păi te costă 4000, nu o mie». Și l-a făcut. Petre Oprea avea o fotografie cu lucrarea respectivă, am văzut-o: o țigancă cu patru sâni!..."