Picturi în valoare de 500.000 de euro, scoase la licitație pe litoral

449
< 1 min citire
Picturi în valoare de 500.000 de euro, scoase la licitație pe litoral - a5030fe899ddd939afcb36fb981b20b1.jpg
Zeci de lucrări care au ca temă orientalismul, în valoare de 500.000 de euro, vor fi scoase la vânzare pe 17 iulie în cadrul unei licitații inedite organizate pe litoral de casa Art-mark, și care va avea loc la hotelul Vega din Mamaia. Înaintea licitației, lucrările vor fi expuse, pe 13 și 14 iulie, la Muzeul de Artă din Constanța.
Printre cele peste 60 de lucrări scoase la vânzare în cadrul licitației numită "Orientalism" se numără tablouri realizate de Theodor Pallady, Ștefan Luchian, Octav Băncilă, Nicolae Tonitza și Lucian Grigorescu.
Vedeta licitației este lucrarea "Natură statică cu narghilea", realizată de Theodor Pallady, estimată la peste 75.000 de euro. Potrivit reprezentanților casei de licitații, pictura portretizează atmosfera relaxată și meditativă, tradițional orientală, a fumatului din narghilea.
Alte lucrări licitate sunt "Evreul", semnată de Ștefan Luchian (estimată la 35.000 de euro), "Ulița Dobrogeană", realizată de Lucian Grigorescu (45.000 de euro) și "Interior oriental", realizată de Alexandru Satmary.
Potrivit reprezentanților Artmark, piața românească de artă atrage tot mai mulți investitori, care caută cea mai sigură variantă investițională. Statisticile au demonstrat că, în vreme de recesiune, piețele de investiții tradiționale au avut de pierdut, singura industrie care a înregistrat întotdeauna randament fiind arta.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0272 secunde