Ion Mincă vrea un referendum pentru demiterea primarului Mangaliei

2725
Ion Mincă vrea un referendum pentru demiterea primarului Mangaliei - 0093d33617e8d18786c3e3b5bae009a3.jpg
Viceprimarul Mangaliei, conservatorul Ion Mincă, a susținut ieri o conferință de presă pentru a aduce în atenția publicului situația în care se află municipiul, după ce a acumulat datorii de sute de miliarde de lei vechi către operatorul sistemului local de termoficare, Rominservices Therm SA.

Potrivit lui Ion Mincă, primarul Mihai Claudiu Tusac va trebui să găsească soluții "pentru a acoperi dauna produsă municipiului Mangalia, din culpa sa directă, în privința sistemului de subvenții pentru termoficare".
"Nu știu cum îi va acoperi. Organele și instituțiile abilitate, Curtea de Conturi trebuie să vină să vadă ce s-a întâmplat în Mangalia", a mai precizat Mincă.
Viceprimarul a prezentat istoricul acestei situații. În luna ianuarie a lui 2009, Rominservices a solicitat în scris autorității locale să adopte o hotărâre privind diminuarea tarifului de producție și distribuție a agentului termic. Ulterior, Claudiu Tusac a inițiat un proiect de hotărâre în sensul reducerii valorii gigacaloriei, pe care l-a înscris pe ordinea de zi a ședinței ordinare programate pentru data de 2 februarie 2009. "La data menționată, inițiatorul, subordonații și amicii politici ai domniei sale nu s-au mai prezentat la ședință, proclamând cu de la sine putere dizolvarea Consiliul Local", a mai arătat Mincă. Însă cei zece consilieri locali s-au întrunit în ședință și au aprobat inclusiv acest proiect. "Hotărârea devenea opozabilă Rominservicesului de la data comunicării, iar comunicarea era obligația Primăriei Mangalia-structură funcțională ce reunește aparatul de lucru al primarului, secretarul unității administrativ-teritoriale, etc. Hotărârea nu a fost comunicată niciodată, pe motiv că un consiliu dizolvat nu poate adopta hotărâri valide", susține viceprimarul. De-abia luna trecută, ANRSC a sesizat Primăria Mangalia asupra unei neconcordanțe între costurile Rominservices și facturile de subvenții, ceea ce a făcut ca operatorul local să obțină un profit de aproximativ un milion de euro, cu o valoare procentuală din cifra de afaceri, peste limita legală.

Nicușor Constantinescu, "cel mai mare rău"
"Nu mă voi opri până nu îl voi determina să plece din Primărie. Cu ce a greșit Mangalia pentru a avea un astfel de primar? Este o situație unică în țară. Nu cred că mai există vreun primar care să își poată permite să facă ce face acest Costel Busuioc", a mai remarcat Ion Mincă.
În acest context, el s-a arătat hotărât să inițieze, în următoarea perioadă, un referendum pentru demiterea lui Tusac.
"A garantat că în continuare va colabora cu mine din toate punctele de vedere. Nu s-a ținut de cuvânt și nici nu are de gând să se țină de cuvânt.
Lumea efectiv s-a săturat de ceea ce se întâmplă în Mangalia și, respectiv, de acest primar", a mai explicat Ion Mincă, adăugând că pentru referendum vor semna inclusiv cei care l-au votat și inclusiv social-democrați de la Mangalia.
"Omul acesta este bolnav. Nu am mai întâlnit până acum așa ceva. (…) De fapt, de la Nicușor Constantinescu (n.r.-președintele Consiliului Județean Constanța) pornește cel mai mare rău. Acesta este răul. Problemele care s-au ivit și se ivesc la Mangalia de aici au pornit: de la Constanța, de la Nicușor Constantinescu. Cel care a infectat și penicilina la ora actuală", a continuat viceprimarul. El a mai afirmat că președintele CJC vrea să controleze municipiul. "Acum un an și jumătate a venit cu acel proiect de hotărâre în Mangalia, prin care toate serviciile publice din municipiu să vină la Nicușor Constantinescu. I-a pus proiectul în față lui Costel Busuioc, deși lăutarul acesta nu vroia. Și l-am respins cu toate riscurile", a încheiat el.

Somații
Rominservices a transmis, marți, Consiliului Local și Primăriei Mangalia o notificare prin care informează că administrația locală înregistrează față de această societate o datorie de 12.940.915 lei, reprezentând subvenția neînca-sată pentru energia termică livrată populației. În aceeași notă, societatea precizează că a ajuns în imposibilitatea de a achiziționa com-bustibilul necesar prestării în con-tinuare a serviciilor de furnizare a agentului termic, din cauza lipsei mijloacelor financiare. Societatea mai somează administrația locală să achite datoria până la data de 15 iulie, altfel va fi nevoită să întrerupă furnizarea energiei termice începând cu data de 1 august.

Replica lui Tusac
În apărarea sa, Mihai Claudiu Tusac a declarat că aleșii au informat secretarul Primăriei în legătură cu ședința din februarie 2009 de-abia în luna iunie a aceluiași an. "Noi am înștiințat Prefectura în legătură cu aceste hotărâri să vedem dacă sunt legale, iar prefectul Claudiu Palaz ne-a răspuns de-abia în luna martie a lui 2010", a explicat el, completând că situația va fi clarificată până la urmă.
Apoi, el a negat faptul că ar fi vorba despre o datorie de aproximativ 130 de miliarde de lei vechi, ci doar de 54 de miliarde de lei vechi (5.400.000 de lei noi). Potrivit lui, această datorie s-a acumulat din 2007 (3.700.000 de lei) și din anii 2008-2009 (1.700.000 de lei), reprezentând subvențiile de la stat pe care Guvernul nu le-a plătit. Edilul a mai precizat că problemele vor fi soluționate și va solicita și un audit extern pentru a vedea exact care este situația financiară a societății în cauză.
Tusac a mai spus că a avut chiar luni o întâlnire și cu reprezentanții Rompetrol Rafinare SA (asociat în Romintern Services) și datoria va fi reeșalonată astfel încât să poată fi achitată până la sfârșitul anului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3251 secunde