Lansare la Școala "Dan Barbilian"

Prima ediție a Festivalului Național "Viața ca o poezie"

339
Anul trecut, când primea distincția "Bibliotecarul anului" cu ocazia Galei premiilor excelenței în educație, organizată de Fundația Dinu Patriciu, Crina Liliana Mareș ne mărturisea intenția de a organiza un festival național de creație și interpretare a poeziei destinat elevilor: "Contrar părerilor, elevii citesc, sunt creativi, știu să se exprime, simt nevoia de normalitate și mai ales de promovare a valorilor".
Iată că intenția nu a întârziat să se concretizeze, zilele aces-tea fiind lansată spre promovare prima ediție a Festivalului Națio-nal Concurs de Poezie cu două secțiuni, creație și interpretare, intitulat sugestiv "Viața ca o poezie". Festivalul se constituie într-o a treia ediție a proiectelor de creație literară pentru elevi inițiate de Școala "Dan Bar-bilian". În fapt, o continuare a proiectelor naționale derulate în 2008-2009 - "Povești de ieri, povești de azi", 2009-2010 - "Legende, mituri, amintiri", toate aprobate în calendarul național al proiectelor extracurriculare ale MECTS și MECI și finalizate cu două culegeri de povești și legende, creații ale elevilor.
Ieri, Crina Mareș ne declara că a reușit obținerea unei sponsorizări pentru cazarea elevilor care vor sosi din țară, Colegiul Tehnic "Pontica" oferind spații.
Preselecția este programată între 18 și 28 februarie, dată până la care se primesc electronic înscrierile. Cei care doresc să se alăture acestui proiect pot contacta școala pe adresa de mail: [email protected], pentru a obține regulamentul de participare și protocolul de parteneriat de la coordonatoarea proiectului, bibliotecar Crina Liliana Mareș.
Pe 18-19 martie, Școala "Dan Barbilian" din Constanța invită școlile și liceele, școlile populare de artă din țară să participe cu elevii care doresc să se exprime în versuri.
Premiile constau în trofeul festivalului pentru creație și interpretare, medalie pentru creație, diplome de participare, cărți, bani, o excursie tur de litoral. De asemenea, toți participanții își vor regăsi creațiile într-o culegere ce va fi editată ulterior.
Partenerii Festivalului Național "Viața ca o poezie" sunt Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Radio Constanța, Uniunea Scriitorilor, Colegiul de S artă dramatică, Școala Populară de Artă Constanța, Teatrul de Stat Constanța, Casa de Cultură a Sindicatelor, Asociația ECOWATCH, școli și licee din județul Constanța și din țară.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5767 secunde