Prima ediție integrală în limba română a romanului "În căutarea timpului pierdut", de Marcel Proust, va fi publicată de Editura Leda și va fi disponibilă în librării până la sfârșitul acestei luni.
Romanul lui Proust va fi publicat la Editura Leda în șase volume – "Swann", "La umbra fetelor în floare", "Guermantes", "Sodoma și Gomora", "Captiva. Fugara" și "Timpul regăsit" - ce vor fi disponibile în librării, într-o casetă, la un preț promoțional de 150 lei.
Opera lui Proust a fost inițial publicată în șapte volume, din 1913 până în 1927, iar ultimele trei au apărut după moartea autorului, din 1922. Romanul, la care Proust a lucrat timp de peste 13 ani, între 1908-1909 și 1922, a cunoscut,
de-a lungul timpului, și apariții în trei, patru sau 10 volume.
Primul volum, "Swann", a fost primit la început cu răceală de critica literară. Editura Gallimard a respins manuscrisul, la recomandarea scriitorului André Gide, care și-a exprimat regretul mai târziu pentru această alegere. Cel de-al doilea volum, publicat de Gallimard, "La umbra fetelor în floare", a primit Premiul Goncourt în 1919.
"În căutarea timpului pierdut" a inspirat o serie de ecranizări.