Bacalaureat 2010

Proba orală de limba română - prima formalitate îndeplinită

1404
Proba orală de limba română - prima formalitate îndeplinită - d8f86c085789fbe0db0d25ca861a1149.jpg
Programată de-a lungul a trei zile, pentru a nu perturba celelalte cursuri ce se desfășoară în licee, proba de evaluare a competențelor lingvistice nu a pus deloc probleme bacalaureaților programați în prima zi, ca dovadă că nu s-au înregistrat incidente.

Și, în timp ce în unele instituții liceale prima probă de bacalaureat 2010 a fost și singura, întrucât numărul celor înscriși a permis acest lucru, în instituțiile cu peste 300 de elevi examinarea decurge până miercuri, 17 februarie.
Spre exemplu, la Liceul Teoretic Murfatlar, din discuția purtată cu directoarea Nicoleta Crangă, până la ora 17, conform metodologiei prevăzute de Ministerul Educației, respectiv câte 15 minute acordate fiecărui elev, toți cei 35 de bacalaureați - 30 la zi și cinci din seriile anterioare - trecuseră cu bine prima probă. "Nu au fost probleme și datorită faptului că modul de abordare este diferit față de anul trecut", ne-a declarat prof. Nicoleta Ivanov, de la aceeași instituție. "Cerințele sunt mult mai simple, argumentarea opiniei fiind subiectul care i-a departajat pe cei de nivel experimentat față de cei de nivel avansat, care constituie marea majoritate", a mai adăugat același cadru didactic.
Pe de altă parte, prof. Cristina Maria Ivan, inspector școlar de specialitate limba română, nu le recomandă liceenilor de clasa a XII-a să trateze cu superficialitate aceste probe, întrucât s-ar putea să se lovească de pretențiile anumitor universități care solicită un grad mai ridicat de competență. În principal, proba testează competențele de comunicare, dar și cunoștințele literare ale candidaților.
Elevii care nu se prezintă la probele orale au voie să participe la probele scrise, însă nu pot promova examenul de bacalaureat. Pentru cele trei probe se vor acorda, însă, certificate de competență.

Cei care dețin certificate ECDL sunt scutiți de a doua probă
La examenul următor, programat între 19 și 29 aprilie, elevii vor trebui să demonstreze că au cunoștințe de utilizare a suitei Microsoft Office și de browsing. La această probă nu vor trebui să participe elevii care au deja un certificat de atestare a competențelor tehnologice. Ordinul prin care se aprobă metodologia examenului prevede că "se recunosc și se echivalează cu proba de evaluare a competențelor digitale – proba D din cadrul examenului de bacalaureat, rezultatele obținute la examenele ECDL, finalizate cu certificatul ECDL Start sau cu certificatul ECDL Complet".
Printre noutățile de anul acesta se mai numără și modalitatea în care sunt remunerați profesorii supraveghetori la bacalaureat. Astfel, dacă anul trecut sumele cu care erau plătiți profesorii supraveghetori au fost mult diminuate față de 2008, anul acesta, cel puțin pentru probele din timpul anului, cadrele didactice care vor participa la bacalaureat nu vor primi bani.
La centralizarea primelor rezultate ale evaluării competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, s-au înregistrat următoarele rezultate: 368 de elevi au obținut nivelul utilizator mediu, 812 elevi au obținut nivelul utilizator avansat și 1.322 de elevi au obținut nivelul utilizator experimentat.
Astăzi vor fi evaluați aproximativ 2.875 de liceeni, iar mâine, 19 februarie, 2.238.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3577 secunde