Noul tip de bacalaureat, bucuria seraliștilor

1300
Noul tip de bacalaureat, bucuria seraliștilor - bc990836ae3aa9d820a0510ede70fd08.jpg
La mijlocul lunii viitoare, absolvenții claselor a XII-a și a XIII-a vor susține prima probă a bacalaureatului, și anume evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A). Tot în prima parte a semestrului II sunt planificate și evaluarea competențelor digitale (proba D, în perioada 19-29 aprilie 2010), și mai apoi evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă modernă (proba C, în perioada 31 mai-4 iunie). Bacalaureatul de anul acesta este un examen cu totul deosebit, prin faptul că vor primi certificate de începători toți bacalaureații, chiar dacă nu știu nimic, la probele de limba română, competențe digitale și limbă străină. Aceasta pentru că Ministerul Educației nu a introdus încă un punctaj pentru competențe, la fel ca în Europa. Conform metodologiei, candi-dații nu sunt respinși sau admiși, ci primesc certificate de competențe. Astfel, cu un punctaj zero, elevii obțin nivelul de începători și merg mai departe la probele scrise. La proba de competențe digitale, de exemplu, Ministerul Educației nu a introdus aceleași standarde ca la nivel european. Reprezentanții Licenței Europene de Operare pe Computer din România spun că promovarea examenului de competențe digitale se face cu 75% din puncte. Anul trecut, ei au și făcut o simulare, din care reiese că peste jumătate dintre liceeni nu au promovat. "Bacalaureatul la competențe digitale nu se ia cu zero puncte. Aproximativ 48% dintre elevi au promovat examene ECDL și ar putea obține certificarea. Fiind vorba de un standard, promovarea acestor examene presupune că ei au obținut peste 75% din punctaj", a precizat Ana Dulu, director general ECDL România. Reprezentanții Ministerului Educației recunosc că punctajele nu sunt compatibile cu cele europene. "Este o premieră absolută pentru școala românească. Sigur că se vor remedia aceste lucruri, în metodologia care va decurge din noua lege a educației", a afirmat Melania Mandas Vergu, purtător de cuvânt al Ministerul Educației.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3098 secunde