Probleme ce apasă profesorii din Constanţa. „Nu ne putem preface că ele nu există”

929

Articole de la același autor

Anul școlar a început de trei săptămâni deja, iar în tot acest timp, cadrele didactice au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a le preda copiilor, chiar dacă sistemul educațional se confruntă cu o serie de probleme. De fapt, nu există unitate de învățământ care să nu aibă aspirații la mai bine, la condiții demne pentru o școală, renovări, resurse financiare.

Toți dascălii fac eforturi, în această perioadă de pandemie, pentru ca elevilor să le fie bine. Însă ce se întâmplă atunci când școlile suferă din cauza lipsei banilor, a tabletelor, device-urilor necesare pentru predarea online sau a renovărilor sau a reparațiilor capitale, în unele situații?

De exemplu, directorul Liceului Tehnologic „Gheorghe Duca” din Constanța, Elena Gogu este de părere că sistemul de învățământ reprezintă temelia oricărei societăți care are pretenția de a se afla în continuă dezvoltare și inovare. Cu toate acestea, există multe aspecte care ar trebui să se afle în permanență în vizorul autorităților, însă condițiile în care se desfășoară actul educațional sunt prioritare.

„Nu este ușor să oferi calitate atunci când pentru a o face ai nevoie de resurse, resurse care în unitățile de învățământ lipsesc de foarte mult timp. În condițiile actuale ale pandemiei, una dintre cele mai importante probleme este comunicarea online cu elevii. Chiar dacă la nivelul unei școli există calculatoare sau laptopuri care fac posibilă transmiterea online din clasă a lecțiilor, mulți elevi nu dețin tehnologia necesară urmăririi acasă a acestora. Aici, după părerea mea, ar fi punctul nevralgic al sistemului de învățământ din România. De asemenea, cursurile de specializare făcute de către cadrele didactice de la începutul pandemiei și până în prezent nu își găsesc finalitatea în momentul de față, deoarece aplicarea sistemului hibrid este foarte dificilă ținând cont de dotările existente în unitățile de învățământ la momentul actual”, a precizat cadrul didactic.

Este nevoie de investiții de anvergură în şcoli

Desigur, probleme există în întreg sistemul educațional, nu doar în mediul urban. Spre exemplu, directorul Liceului Tehnologic Ciobanu Mărioara Mihai admite că problemele din educație sunt multe și că optimizarea procesului de învățământ implică, evident, resurse financiare consistente. „Am citit undeva la un moment dat, că Japonia, după cel de-Al Doilea Război Mondial s-a ridicat prin educație! A investit în educație. Asta trebuie făcut și la noi! În condițiile actuale, s-a văzut clar că avem nevoie de investiții de anvergură în ceea ce privește baza materială a școlilor și mă refer aici la sistemele informaționale, la un internet de foarte bună calitate, la tehnologie de ultimă generație, la aparatură atât pentru elevi cât și pentru cadrele didactice, mai ales în mediul rural ! Dacă în urban părinții au o sursă de venit, fie ea cât de mică, în mediul rural sunt familii care nu au ce mânca. Ce să mai vorbim de dispozitive sau mai știu eu ce device-uri. Nu vreau să privim în negru situațiile acestea, dar nici nu ne putem preface că ele nu există! Sigur sunt probleme și în ceea ce privește utilizarea platformelor de învățare online, atât din partea elevilor, a părinților, și de ce să nu recunoaștem, și din partea unor cadre mai în vârstă, care nu au nicio vină că în facultate nu au făcut informatică”, a subliniat directorul.

Fără atacuri la adresa profesorilor

La rândul său, directorul Liceului Energetic, Claudia Nițu consideră că dacă s-ar înceta atacurile din partea părinților, în special, asupra profesorilor pentru tot ce este rău în învățământ, totul ar merge mai bine. „În plus, dacă s-ar finanța corespunzător învățământul, s-ar putea atrage cadre motivate. De asemenea, este necesar să se investească în infrastructura și dotarea școlilor, să se facă, acolo unde este nevoie, reparații capitale, iar elevii să aibă bănci și scaune adaptate vârstei lor”, a adăugat aceasta. „Eu sunt o optimistă incurabilă, pentru că meseria pe care am ales-o este mai presus de orice. Dacă acum pare greu, cu siguranță toate eforturile noastre se vor regăsi în viitorul copiilor noștri. Cred cu tărie că toate aceste provocări sunt menite să ne facă mai buni, mai adaptabili și mai puternici, să fim mereu modele pentru ceilalți. Succesul Educației stă întotdeauna în mâinile noastre. Deci, noi suntem acum în linia întâi pentru viitorul educației. Învățăm unii de la alții, suntem dornici să devenim cei mai buni profesori pentru copiii mileniului III. Așa văd eu schimbarea: adaptare și inovație”, a adăugat directorul Școlii nr. 38 „Dimitrie Cantemir”, Iris Sarchizian.

Întrebată cum vede problemele din sistemul de învățământ, directorul Colegiului Național „Mihai Eminescu”, Bianca Ibadula ne-a declarat că acestea pornesc de la lipsa de dotare a școlilor, a cadrelor didactice cu instrumente și o pregătire specializată pentru predarea online, până la presiunea uriașă care se pune pe dascăli în aceste momente. „Când nici măcar legea nu se respectă în privința remunerării profesorilor, nu cred că se poate vorbi de un echilibru muncă - salariu. Pe de altă parte, meseria de profesor este una vocațională, cu bucurii mai degrabă lăuntrice, suntem fericiți că ne desfășuram activitatea alături de tineri, pe care îi vedem dezvoltându-se frumos, suntem împliniți când actul didactic găsește răsunet în suflete și minți tinere, iar această satisfacție umple toate neajunsurile sistemului”, a încheiat aceasta.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4263 secunde