Prof. Cristina Anghel, directorul Liceului "Ovidius": "Personal, nu am nicio preferință pentru vreun local sau Pub"

2818
Prof. Cristina Anghel, directorul Liceului

Articole de la același autor

Așa cum am promis, am solicitat, în cazul tensiunilor create vizavi de organizarea banchetului claselor a XII-a, și punctul de vedere al conducerii Liceului "Ovidius". 






Directorul instituției de învățământ, prof. Cristina Anghel, a precizat că liceul nu are legătură cu organizarea de astfel de evenimente și că, personal, nu are nicio preferință pentru vreun local sau Pub. 


"Nu știu ca vreun părinte să-mi fi semnalat o disfuncționalitate legată de organizarea vreunei petreceri de absolvire. Însă, dacă mi-ar fi semnalat, i-aș fi spus că noi, ca instituție de învățământ, nu organizăm banchete și petreceri. Organizarea acestora rămâne la latitudinea părinților. Școala organizează festivitatea de absolvire, iar părinții, dacă vor, petrecerea. Însă aceasta este strict decizia lor. La petrecerea de absolvire, de obicei, și cadrele didactice sunt invitate, însă doar atât. 
Am invitat câțiva părinți, dintre cei aleși de comitetul părinților, să discute detaliile despre aceste subiecte și se pare că anumiți elevi și părinți au avut păreri diferite despre alegerea firmei care să organizeze petrecerea de absolvire. În orice caz, dacă ei doresc o astfel de petrecere, aceasta nu se leagă de Liceul «Ovidius». Vă asigur că eu nu am nicio preferință pentru vreun local sau vreun Pub", a declarat, pentru "Cuget Liber", prof. Cristina Anghel, director al Liceului "Ovidius". 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4843 secunde