Profesorii primesc suta de euro pentru cărți la o viitoare rectificare de buget

714
1 min citire
Ministrul Educației, Ecate-rina Andronescu, a spus că nu are încă toate fondurile pentru acordarea celor 100 de euro pentru achiziționarea de materiale didactice pentru profesori, dar a menționat că sumele prevăzute pentru acest proiect vor fi primite la prima rectificare de buget. "Nu avem încă cei 26 de milioane de euro pentru finanțarea programului prin care se acordă fiecărui profesor 100 de euro pentru achiziționarea de materiale educative, dar la prima rectificare de buget vom putea da banii tuturor cadrelor didactice", a precizat ministrul Educației. Ministrul a mai adăugat că va acorda toate sporurile salariale ale cadrelor didactice.
Potrivit unui proiect de ordonanță de urgență obținut săptămâna trecută de NewsIn, profesorii de peste 35 de ani ar urma să nu mai primească cei 100 de euro de care beneficiază anual pentru achiziționarea materialelor didactice. Surse sindicale spun că această măsură a făcut parte dintr-o listă de propuneri privind posibile reduceri bugetare dictate de criza economică. Printre propunerile care vizau sistemul educativ se mai numărau reducerea cheltuielilor la decontările de transport pentru elevi, studenți și profesori, precum și reducerea fondurilor pentru stagiile de practică la elevi și studenți. În România sunt peste 105.000 de profesori cu vârste sub 35 de ani, ceea ce înseamnă aproximativ jumătate din totalul cadrelor didactice.
Pe de altă parte, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, în cadrul ședinței Comisiei parlamentare pentru învățământ, că ar trebui ca directorii școlilor și inspectorii să nu mai fie interesați de investiții și administrarea instituțiilor de învățământ, ci de calitatea procesului educațional. Ministrul a făcut aceste precizări în contextul numeroaselor vizite în teritoriu făcute în ultima perioadă, pentru a discuta cu reprezentanții școlilor despre modificarea programei școlare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0342 secunde