Constănțenii
și turiștii care aleg litoralul în perioada Sărbătorilor Pascale trebuie să
țină cont de programul special anunțat de principalele instituții de cultură
din oraș. Muzeele din Constanța își adaptează orarul, unele fiind deschise parțial,
iar altele închise în zilele de sărbătoare.
La
Muzeul de Artă Constanța, dar și la secțiile sale — Muzeul „Ion Jalea” și
Muzeul „Dinu și Sevasta Vintilă” din Topalu — programul va fi unul redus.
Astfel, vineri, 10 aprilie, instituțiile vor fi deschise în intervalul
09:00–17:00, în timp ce sâmbătă, 11 aprilie, și duminică, 12 aprilie, vor fi
închise.
Și
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a anunțat modificări de
program. În perioada 10–13 aprilie 2026, atât sediul administrativ, cât și
expozițiile permanente din municipiu și din județ vor funcționa după un orar
special, stabilit conform prevederilor legale aplicabile sărbătorilor pascale.
Un
program detaliat a fost transmis și de Muzeul de Artă Populară Constanța.
Astfel pe 10 și 11 aprilie este deschis între orele 09:00–12:00, urmând ca pe 12
și 13 aprilie să fie închis. Marți,14 aprilie, muzeul este închis pentru public
(program administrativ, 08:00–16:00).
În
acest context, reprezentanții instituțiilor recomandă publicului să verifice
programul înainte de vizitare și să își planifice din timp activitățile
culturale.
Chiar
și cu un program restrâns, muzeele constănțene rămân o opțiune pentru cei care
doresc să îmbine relaxarea de Paște cu o incursiune în artă, istorie și
tradiție.