"Provizoratul" Gabrielei Adameșteanu, în dezbatere la Cărturești

257
Joi, 7 octombrie, la Librăria Cărturești, în cadrul Atelierului de Lectură "Cititori celebri", se va discuta despre cartea "Provizorat", a Gabrielei Adameșteanu.
Ovidiu Șimonca scria despre acest volum pe coperta patru a romanului: "«Provizorat» este o poveste de dragoste, frumoasă și tristă, care ne ține cu sufletul la gură, petrecută în vremea comunismului românesc. Gabriela Adameșteanu are rara capacitate de a privi comunismul prin personaje, emoții, imagini, autoarea refuzând să eticheteze sau să stigmatizeze. Din viscerele narațiunii urcă spre cititor câteva întrebări: își vor găsi cele două personaje principale un destin prin iubirea lor interzisă? Poți birui o ideologie printr-un adulter? Poți să-ți trăiești clipa, dacă trecutul e tumefiat și încărcat?"
"Nu viitorul ne aduce cele mai mari surprize, ci trecutul pe care nu încetăm să îl recitim toată viața", ajunge, la un moment dat, să creadă Letiția Arcan, personaj central al romanului.
Atelierul de Lectură organizat de Cărturești a ajuns la cea de-a noua ediție.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 18 Septembrie 2010
Stire din Cultură-Educație : A patra ediție a Trofeului "Balada Nej"
Pagina a fost generata in 1.5384 secunde