Pentru că avem nevoie, din când în când, să ne oprim din fugă și să ne amintim cine suntem, sâmbătă, 5 iulie, de la ora 19, suntem invitați la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța nu doar la un spectacol cu un titlu ancestral - RĂDĂCINI, ci la o experiență care atinge inima.
Un manifest artistic organizat de TOTAL - Centru atipic de dans și fitness, care aduce la un loc dansul contemporan, muzica tradițională reinterpretată, voce, poezie și teatru – toate legate de esența noastră comună: identitatea.
Cu o distribuție impresionantă de peste 150 de artiști pe scenă, printre care actori, dansatori, muzicieni și vocaliști, spectacolul transformă arta, cultura și dansul într-o punte între generații.
„«Rădăcini» înseamnă DOR spus cu trupul, cu vocea și cu lumina. Înseamnă hora care se învârte în pași de tango, înseamnă doina care se pierde în ecouri electronice, înseamnă emoție pură.
«Rădăcini» este pentru oricine simte legătura cu rădăcinile sale, pentru cei care vor să descopere frumusețea dansului și a artei dincolo de formele obișnuite. Este un spectacol care aduce împreună stiluri diferite de dans, creând o fuziune unică între tradiție și inovație.
«Rădăcini» este despre apartenență, despre bucuria de a fi împreună și despre liniștea aceea pe care o simți când ceva te atinge adânc – fără să știi exact de ce”, este descrierea oferită de organizatorii evenimentului care are loc sâmbătă, 5 iulie, la Casa de Cultură Constanța, începând cu ora 19:00.
Biletele pot fi achiziționate online de pe iabilet.ro.