Reabilitările creează blocaje în învățământul constănțean. „Avem directori care nu mai vor să preia alte clase”

9371
4 min citire
De luna trecută, Școala Gimnazială nr. 24 „Ion Jalea” s-a alăturat cohortei de unități de învățământ constănțene intrate într-un amplu proces de reabilitare. Vorbim despre una dintre cele mai mari școli gimnaziale, cu un număr de aproximativ 1.600 de elevi, a cărei reabilitare a impus mutarea temporară a elevilor în alte locații. Pe măsură ce șantierul avansează și se extinde către celelalte tronsoane ale clădirii, părinții își exprimă tot mai des îngrijorarea cu privire la redistribuirea elevilor și impactul acestei situații asupra desfășurării cursurilor.
Reabilitările creează blocaje în învățământul constănțean. „Avem directori care nu mai vor să preia alte clase” - fond-scoalajpg-2-1749144541.jpg
Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis de luna trecută, iar de câteva săptămâni, șantierul este deja activ, muncitorii aflându-se la datorie zi de zi. Cu toţii își dau interesul să lucreze cât pot de repede, pentru a le face copiilor o surpriză şi să finalizeze șantierul măcar cu două luni înainte de termen, adică în luna septembrie 2026, ne-a precizat şeful de şantier, Marius Ionescu.
Între timp, mai rămâne o problemă. În prezent, o parte dintre copii au fost relocaţi la Liceul Teoretic „Ovidius” şi în alte instituţii, dar lucrările se desfăşoară pe un singur tronson. În momentul în care se vor extinde şi pe celelalte tronsoane, este nevoie de găsirea altor spaţii suplimentare, pentru că, vorbim, totuşi, de un efectiv de 1.600 de copii, care trebuie să beneficieze de un act educaţional de calitate, chiar dacă şcoala lor se află în plin proces de reabilitare. Aceasta este întrebarea care stă pe buzele a sute de părinţi, la ora actuală. „La un moment dat, am auzit unele zvonuri că am merge din septembrie la Şcoala nr. 8, la Şcoala nr. 6, dar nu ştim nimic sigur. Ce vom face cu copiii din septembrie? Cine îi preia? Unde vor învăţa? Pe străzi?", a comentat Ioana M., mămica unui elev.
Reabilitările creează blocaje în învățământul constănțean. „Avem directori care nu mai vor să preia alte clase” - fond-scoalajpg-3-1749144550.jpg
În democraţia aceasta prost înţeleasă pierd elevii"
Pentru că am fost contactaţi tot mai des, în ultima perioadă, de părinţii elevilor de la Şcoala nr. 24, l-am întrebat pe şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Constanţa, Sorin Mihai, ce soluţii s-au identificat. Acesta a precizat că patrimoniul școlar ține de Primăria Constanța şi că în perioada următoare va avea loc o ședință tehnică, împreună cu angajaţii acesteia, la care s-a solicitat şi participarea unui reprezentant al ISJ.
Reabilitările creează blocaje în învățământul constănțean. „Avem directori care nu mai vor să preia alte clase” - fond-scoalajpg-4-1749144558.jpg
Noi, din toamnă, vom mai avea o altă situaţie, pe care va trebui să o gestionăm, pentru că avem unităţi de învăţământ care şi-au depăşit capacitatea instituţională şi pentru care, tot aşa, va trebui să identificăm nişte spaţii. Deci, la momentul acesta, nu ştiu ce să vă spun, cu ce se va întâmpla din toamnă. Noi am făcut o adresă prin care solicităm Consiliului Local să ne sprijine, mai ales că o doamnă consilier este cea mai vehementă şi se opune hotărârii respective de CL. Să ne spună ei unde îi ducem, pentru că patrimoniul este în atribuţia autorităților locale. De exemplu, la Colegiul Pedagogic s-a rezolvat o problemă de spaţiu cu preluarea Şcolii nr. 11. La Şcoala nr. 38 a existat o altă situaţie, când au preluat Şcoala nr. 14, dar tot o problemă de spaţiu era, întrucât vorbim de copiii din Tomis Plus şi Boreal, care, în mod normal, aveau circumscripţie la Şcoala nr. 14, dar îşi făceau vize de flotant. Noi încercăm să stopăm şi acest fenomen. Adică, toată lumea îşi face vize de flotant să fie la Şcoala nr. 30, 29, 24, 39, 7, dar când se preia o structură de genul acesta, să se ştie că, dacă te-ai dus, de exemplu, la Şcoala nr. 24, este posibil să înveți la Şcoala nr. 6 şi atunci este mai bine să mergi la şcoala din cartier, de care aparţii. De fiecare dată când s-au făcut astfel de reabilitări, a fost o şedinţă tehnică la Primărie şi s-au discutat soluţiile, dacă se lucrează pe tronsoane etc. Trebuie să vorbim mai întâi cu constructorul şi apoi luăm legătura şi cu alte şcoli. Atitudinea aceasta vehementă împotriva reorganizării reţelei şcolare mai creează şi o altă problemă. De exemplu, avem directori care nu mai vor să preia alte clase. Când am avut situaţia cu Şcoala nr. 23, care şi-a depăşit capacitatea instituţională şi a trebuit să relocăm copiii la Şcoala nr. 10, directorul Şcolii nr. 10 nu voia iniţial să-i preia. În astfel de situaţii, municipalitatea trebuie să intervină. În democraţia aceasta prost înţeleasă pierd elevii şi intrăm în blocaje, pentru că, sincer, nu mai ştiu unde ar putea să meargă copiii", a declarat inspectorul şcolar general, pentru „Cuget liber”.
Reabilitările creează blocaje în învățământul constănțean. „Avem directori care nu mai vor să preia alte clase” - fond-scoalajpg-5-1749144567.jpg
Lucrările se vor întinde pe durata a 18 luni
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Constanţa, proiectul urmărește transformarea completă a unității de învățământ, oferindu-le, astfel, elevilor și cadrelor didactice un mediu sigur, modern și adaptat cerințelor educației actuale. Printre lucrările anunțate se numără modernizarea clădirii, refacerea instalațiilor, dotarea cu echipamente moderne și asigurarea eficienței energetice a spațiilor. În concluzie, la finalizarea proiectului, cei 1.600 de elevi vor beneficia de săli de clasă moderne, spații igienizate și echipamente educaționale de ultimă generație.
Reabilitările creează blocaje în învățământul constănțean. „Avem directori care nu mai vor să preia alte clase” - fond-scoalajpg-6-1749144576.jpg
Precizăm că proiectul la care facem referire, „Creșterea eficienței energetice a imobilului Școala Gimnazială nr. 24 Ion Jalea" este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), valoarea totală a investiției fiind de peste 15 milioane de lei, iar durata estimată de execuție este de 18 luni.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0686 secunde