Reacția Consiliului Național al Elevilor: „Olimpiadele școlare, între excelență și derapaje care îi descurajează pe elevi”

Un episod revoltător, petrecut în cadrul unei olimpiade naționale, readuce în prim-plan o problemă despre care se vorbește prea puțin: felul în care performanța școlară este tratată chiar în vârful sistemului educațional. „Citește-ți încă o dată lucrarea să vezi ce aberații ai scris!" – acesta este răspunsul primit de un elev care a îndrăznit să conteste o notă de 9,20. Nu este doar o replică nepotrivită, ci un simptom al unei disfuncționalități mai profunde.

Olimpiadele școlare ar trebui să fie spații ale excelenței, ale meritocrației și ale competiției corecte. În realitate, însă, tot mai multe semnale arată că elevii se confruntă cu reguli neclare, proceduri opace și, uneori, cu atitudini care nu au ce căuta într-un cadru educațional. În loc să fie încurajați să își depășească limitele, unii dintre cei mai buni elevi ajung să fie descurajați tocmai atunci când cer transparență și corectitudine.

Problema nu este existența unor standarde ridicate – acestea sunt necesare și definesc performanța. Problema apare atunci când aceste standarde par să fie aplicate doar elevilor, în timp ce organizatorii și evaluatorii funcționează într-o zonă gri, în care explicațiile lipsesc, iar responsabilitatea este diluată.

În acest context, Consiliul Național al Elevilor atrage atenția asupra unor derapaje repetate și cere măsuri concrete din partea Ministerul Educației și Cercetării. Printre solicitări se numără:

Reprezentanții elevilor subliniază că nu contestă rolul olimpiadelor și nici nivelul de pregătire al profesorilor implicați. Dimpotrivă, tocmai importanța acestor competiții face ca orice suspiciune de lipsă de transparență sau respect să afecteze profund încrederea în sistem.

Când elevii ajung să se întrebe nu unde au greșit, ci după ce reguli sunt evaluați, problema nu mai este una punctuală, ci una de sistem. Iar atunci când curajul de a cere explicații este întâmpinat cu ostilitate, mesajul transmis este unul periculos: performanța nu este suficientă, dacă nu este însoțită de conformism.

Olimpiadele ar trebui să confirme valoarea și să inspire. În schimb, astfel de situații riscă să lase în urmă frustrare și neîncredere. Iar în momentul în care o competiție nu mai este percepută ca un reper de corectitudine și respect, ea își pierde tocmai esența – aceea de a celebra excelența autentică.

Poate că, înainte de a cere mai mult de la elevi, sistemul ar trebui să își pună o întrebare simplă: respectă el însuși regulile pe care le impune? Pentru că acolo unde transparența lipsește, iar respectul devine opțional, excelența riscă să rămână doar un slogan.