Recital exploziv la malul mării, cu Mihai Ritivoiu

414
1
Recital exploziv la malul mării, cu Mihai Ritivoiu - ritivoiu1-1339598310.jpg

Veselia și acordurile de pian vor răsuna la malul mării în week-end, căci Mihai Ritivoiu va susține un recital de pian de excepție, pe scena Teatrului de Operă și Balet "Oleg Danovski" Constanța, mâine, de la ora 19.00.

Acordurile de pian ale lui Mihai Ritivoiu ce vor avea loc sub îndrumarea artistică de excepție a maestrului Radu Ciorei și în acompaniamentul orchestrei Teatrului Național de Operă și Balet vor încânta publicul de la malul mării pentru prima dată. Artiștii au venit la Constanța cu acest recital și se așteaptă ca publicul să îi primească într-un număr foarte mare.
Tânărul talentat Mihai Ritivoiu este câștigător a numeroase concursuri naționale și internaționale, cum ar fi Concours Musical de France de la Paris, în anul 2002, Concursul Internațional Jeunesses Musicales de la București, în 2006, sau Concursul Național de Pian din cadrul Zilelor Lipatti, organizate de Radio România Muzical, în 2010.
A concertat, în postură solistică sau camerală, pe numeroase scene din București și din țară și a colaborat cu ansambluri precum Orchestra de Cameră Radio condusă de Radu Popa, Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal, Filarmonica de Stat Botoșani și Filarmonica de Stat "Ion Dumitrescu" din Râmnicu Vâlcea, sub bagheta lui Florin Totan.
O importantă reușită în cariera pianistului Mihai Ritivoiu este cea din ediția 2011 a Concursului Internațional "George Enescu", unde a fost distins cu Premiul al III-lea, "Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei sonate de George Enescu" și Premiul "Constanța Erbiceanu" oferit de Fundația Culturală Erbiceanu. Acest succes a fost urmat de "Premiul Tinerilor Muzicieni" la Gala Premiilor Uniunii Muzicienilor Interpreți din România (UNIMIR) și de câștigarea celei de-a X-a ediții a Marilor Premii Prometheus la secțiunea Opera Prima, pentru debut în domeniul artistic.
Pentru melomani, în programul recitalului de vineri au fost atent selecționate piese excepționale, printre care și Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră în do minor, op. 18 al lui S. Rahmaninov și Simfonia nr.9 în mi minor, op. 95, "Din lumea nouă" al lui A. Dvorak.

"Mihai Ritivoiu este un pianist echilibrat, care se prezintă de la prima până la ultima etapă a unui concurs la aceeași temperatură, nu-și pierde cumpătul, are un sunet extrem de sensibil, catifelat și în același timp o stăpânire de sine care frapează în momentul în care îl vezi cântând, de la Bach la Liszt, de la Chopin la Enescu" - Prof. univ. dr. Dan Dediu, Gala Marilor Premii Prometheus, oct. 2011.
"Acest minunat recital a fost adus la Constanța cu gânduri excepționale. Dorim să ne încântăm publicul cu cele mai frumoase apariții, să le aducem în prim plan cele mai bune acte culturale, pentru că iubim constănțenii. Tânărul talentat Mihai Ritivoiu este unul din cei care demonstrează că spectacolele calitative încă mai există, iar prin prezența lui la Constanța demonstrăm că suntem interesați ca publicul nostru să primească valori culturale de calitate!", a declarat, pentru "Cuget Liber", Daniela Vlădescu, directorul Teatrului de Operă și Balet "Oleg Danovski" Constanța.

Biletele puse în vânzare pentru acest recital pornesc de la 10 lei (reducere pentru seniori, elevi și studenți), 15 lei, 20 lei, 25 lei și 30 lei, prețul variind în funcție de poziția în sală.



Comentează știrea

DEX
14 iunie 2012
..mai studiati cand scrieti !

RECITÁL s. n. program muzical susținut de un singur artist și cu un singur instrument. ◊ orice manifestare artistică susținută de un singur interpret.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3 secunde