La Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" au fost ocupate toate locurile bugetate scoase la concurs și nu va mai fi o a doua sesiune, a declarat astăzi, pentru Agerpres, prof. dr. Florian Popa, rectorul instituției.
"Mediile au fost de la 6,80 la 7,80 la facultățile mari. Au fost și 31 de olimpici care au intrat fără examen. Urmează acum ocuparea locurilor cu bani, care reprezintă 48% din numărul locurilor bugetate, în ordinea descrescătoare până la media 5", a detaliat prof. dr. Florian Popa.
Numărul candidaților pentru examenul de admitere din acest an la Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București a fost de 3.012 iar numărul locurilor bugetate - de 769.
Rectorul universității, prof. dr. Florian Popa, spus că anul acesta au fost înregistrați cei mai mulți candidați de după 1989 - 3,8 pe loc.
La Medicină numărul candidaților a fost de 1.691 pe 385 de locuri (patru pe loc), la Stomatologie - 565 de candidați pe 140 de locuri (patru pe loc), la Farmacie - 145 de locuri și 430 de candidați (3 candidați pe loc), la Facultatea de Moașe - 1,6 candidați pe loc iar la Tehnică dentară și Kinetoterapie, fizioterapie - 6,1 candidați pe loc, a precizat prof. dr. Florian Popa.