Renumele Colegiului "Mircea", dincolo de olimpici și reușite la NASA

2116

Articole de la același autor

Două premii întâi, trei premii doi, două premii trei și două mențiuni sunt cele  mai recente performanțe ale elevilor Colegiului Național "Mircea cel Bătrân" la NASA Ames Space Settlement Contest 2016, concurs internațional de proiecte de așezări umane preconizate a se construi în spațiul cosmic. 


Prof. Ion Băraru prezintă deja aceste rezultate ca pe o normalitate care atestă că această prestigioasă instituție de învățământ nu se culcă pe o ureche și își menține constant parcursul.


Și, totuși, l-am provocat pe prof. Gheorghe Moraru, director adjunct, la o altfel de retrospectivă asupra per-formanțelor de la "Mircea". De 13 ani de când deține această funcție, se poate mândri cu faptul că au existat elevi care au fost admiși la Facultatea de Educație fizică. "Chiar îmi amintesc de o elevă care a absolvit acum vreo trei-patru ani și care studiază la două facultăți: atât psihologie, cât și educație fizică. Anul trecut fiica doamnei inspector de educație fizică, prof. Camelia Giuran, a fost admisă la kinetoterapie. Elevii noștri îmbină și mișcarea cu partea intelec-tuală. Uneori sunt aceeași elevi care merg și la competiții de matematică și la competiții sportive. Spre exemplu, elevul Salim Riza este olimpic la matematică, a fost la faza națională, și în același timp s-a calificat și la fazele naționale la șah. Sora lui este la fel de bună și la mate-matică și la șah", se mândrește prof. Moraru. 


Echipele de volei și baschet ale aceluiași colegiu sunt fruntașe la olimpiada națională a sportului școlar care se desfășoară în fiecare an: locul doi la baschet băieți, locul trei la volei fete. "Avem câțiva elevi care practică atletism și unul dintre ei este campion național la săritura în lungime - Cristian Dragomir. Iar eleva Andreea Scânteie, clasa a XII-a, este vicecampioană nați-onală la gimnastică aerobică și anul acesta se concentrează pe învățătură pentru că vrea să dea la medicină", a adăugat același interlocutor.


Și la gimnaziu colegiul are o echipă de fotbal băieți și una de volei fete cu care a participat la diverse competiții pe plan județean. "Pentru un liceu care este renumit în primul rând pentru rezultatele obținute la disciplinele de studiu începe să fie renumit și pentru rezultatele sportive, pe plan județean", a dorit să puncteze directorul adjunct, care este de specialitate educație fizică.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5498 secunde