România a fost aleasă membru în Comitetul Interguvernamental al Convenţiei UNESCO din 2005 privind protecţia şi promovarea diversităţii expresiilor culturale.
„În cadrul celei de-a noua sesiuni a Conferinţei Statelor Părţi la Convenţia din 2005 privind protecţia şi promovarea diversităţii expresiilor culturale, România a fost aleasă membru în Comitetul Interguvernamental al Convenţiei. Acest moment istoric reprezintă prima participare a României în calitate de membru al Comitetului de la ratificarea Convenţiei şi marchează începutul unui mandat de patru ani (2023-2027) pentru a reprezenta grupul electoral est-european”, a transmis Ministerul Culturii.
La lucrările reuniunii, derulată în perioada 6-8 iunie, la Paris, ţara noastră a fost reprezentată de Simona-Mirela-Miculescu, delegat permanent al României pe lângă UNESCO, Gabriel Sarafian, delegat permanent adjunct (Delegaţia Permanentă a României pe lângă UNESCO), Răzvan Junescu, ministru consilier (Ministerul Afacerilor Externe) şi de senatorul Vasile Dîncu, membru al Comisiei comune a Senatului şi Camerei Deputaţilor din Parlamentul României pentru relaţia cu UNESCO, cu sprijinul punctului focal naţional din cadrul Ministerului Culturii, Cristina Cotenescu.
Compus din 24 de state membre, reprezentând diferite regiuni ale lumii, şi se întruneşte anual pentru a se asigura că obiectivele Convenţiei rămân în acord cu evoluţiile globale, Comitetul Interguvernamental acţionează sub egida Conferinţei Statelor Părţi pentru a promova şi a pune în aplicare Convenţia.
România se angajează să contribuie activ şi constructiv la misiunea Comitetului Interguvernamental şi să promoveze valorile şi obiectivele Convenţiei pe scena naţională şi internaţională.
„În calitate de membru al Comitetului Interguvernamental, ţara noastră se va concentra pe o serie de domenii prioritare, cum ar fi extinderea accesului la cultură - inclusiv în mediul digital, îmbogăţirea educaţiei prin intermediul artei şi culturii, sprijinirea economiei creative şi protejarea şi promovarea patrimoniului cultural naţional. România pleacă permanent de la premisa că rolul culturii este esenţial în promovarea coeziunii sociale, stimularea dialogului intercultural şi consolidarea identităţii naţionale şi a sentimentului de mândrie al poporului român”, mai precizează Ministerul Culturii.