S-a dat startul înscrierilor la Festivalul Național de Scurtmetraj pentru Liceeni

341
S-a dat startul înscrierilor la Festivalul Național de Scurtmetraj pentru Liceeni - d31aa7390c86c6e3bf2c8ec6c07aff5c.jpg
După ce la primele două ediții tema concursului a fost "Spune NU violenței în școli", în acest an, odată cu schimbarea numelui festivalului, tema pe care o propun organizatorii, aceeași echipă inimoasă a Liceului Teoretic "Traian", este "Implică-te! Nu fi indi-ferent!". La cea de-a treia ediție, Festivalul Național de Scurtmetraj pentru Liceeni sub noua titulatură "Filmmic" se adresează elevilor de liceu.
Proiectul le propune să realizeze, în echipe de câte cinci, filme de scurtmetraj pe o temă dată (pe o problematică socială, de interes pentru tineri), urmând ca în luna mai 2010 să fie premiați pentru munca lor, în cadrul unei gale festive ce se va desfășura la Con-stanța (dacă se vor număra printre câștigători).
Scopul proiectului este stimularea creativității artistice în domeniul audiovizual, precum și conștientizarea tinerilor cu privire la anumite probleme ale societății și provocarea participanților de a găsi soluții pentru acestea.
La ediția de anul trecut a festivalului au participat 55 de echipe de elevi, din 14 județe ale țării, coordonați de câte un cadru didactic, care au realizat filme de scurt metraj sau reportaje pe tema violenței în școli, cu durata maximă de cinci minute. Finaliste au fost: "A fi victimă" - Colegiul Național "Nicolae Titulescu" Pucioasa (Dâmbovița), " Nu pot să uit… și nu vreau să iert" (reportaj) - Grup Școlar "Matei Basarab", "Procesul" - Colegiul Național "Al. I. Cuza" Vrancea, iar din Constanța: "Povestioare de liceu" și "Vox populi, vox Dei" (reportaj) - Liceul Teoretic "Decebal", "V.I.S." și "Lumină și întuneric" - Liceul Teoretic "Traian", "De ce?" și "Oul sau găina?" - Colegiul Național "Mihai Eminescu".
Regizorul Dinu Tănase, președintele juriului de anul trecut, declara că a fost ales câștigător filmul liceenilor de la "Traian", intitulat "V.I.S.", întrucât "a dat dovadă de maturitate în abordarea subiectului, depășind limitele amatorismului. Poate fi echivalat cu o producție a studenților din anul II".
Proiectul are drept co-organizatori Asociația Europeană Interaxe și Asociația Young Initiative. La primele două ediții proiectul a fost inclus în Calendarul Național al Activităților Extrașcolare al Ministerului Educației, Cercetării și Inovării.
Regulamentul festivalului și celelalte detalii de interes se pot găsi pe pagina oficială a proiectului: www.filmmic.com.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 09 Ianuarie 2010
Stire din Cultură-Educație : Luni se sărbătorește Sf. Teodosie
Pagina a fost generata in 1.9872 secunde