S-a dat startul Olimpiadei Naționale la Limba română. Să vină premiile la Constanța!

1512
S-a dat startul Olimpiadei Naționale la Limba română. Să vină premiile la Constanța! - harsova2-1556122320.jpg

Articole de la același autor

Olimpiada Națională de Limba și literatura română - etapa națională se derulează, anul acesta, sub semnul "Anului cărții" în două locații.

Olimpiada la nivel liceal se desfășoară la Bușteni, acolo unde, pentru o săptămână, elevi din toată țara s-au întâlnit pentru o confruntare a cunoașterii, creativității și interpretării literaturii române. Astfel, aproximativ 350 de elevi și 100 de profesori sunt oaspeții orașului Bușteni și ai Colegiului Tehnic "Ion Kalinderu", și timp de cinci zile, pe lângă susținerea probelor de concurs, vor avea și posibilitatea vizitării obiectivelor importante ale zonei.

Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc luni, 22 aprilie 2019, în sala mare a CPPI Bușteni în prezența ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, care i-a felicitat pe elevii calificați și pe profesorii care s-au ocupat de pregătirea acestor elevi, mulțumindu-le părinților.

Lotul olimpic al județului Constanta este format din 12 elevi, nivel liceal, fiind însoțiți de profesorii Elena Manea de la Liceul Teoretic "Ioan Cotovu" și Brândușa Secuiu de la Liceul Teoretic "Ovidius". Elevii sunt de la licee din orașele Constanța, Mangalia și Hârșova.

În paralel, are loc olimpiada la nivel gimnazial la Iași. La această manifestare participă 500 de elevi și profesori din toate județele țării. Lotul olimpic al județului Constanța este alcătuit din 12 elevi.

Evenimentul își propune să valorizeze, în contexte formale și nonformale, pasiunea copiilor și a tinerilor pentru lectură și scriere creativă, precum și competențele de comunicare orală, pe teme generoase de literatură și artă.

Coordonarea loturilor olimpice ale județului Constanta, atât la nivel liceal cât și la nivel gimnazial a fost realizată de Inspectoratul Școlar Constanța, prin inspectorii Cristina Ivan și Ana-Maria Panțu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4807 secunde