S-a decis cum va fi ales rectorul de la "Ovidius"

859
4
S-a decis cum va fi ales rectorul de la

Articole de la același autor

Ieri, timp de 12 ore, cei 701 participanți cu drept de vot la referendumul de la Universitatea "Ovidius" au fost așteptați să-și exprime opțiunea de alegere a viitorului rector: vot secret sau concurs.

S-au prezentat la cele trei urne 74,89% din electori, ceea ce înseamnă că referendumul a fost validat, iar metoda care a întrunit sufragiul a fost cea de vot secret.

Cu toate că, inițial, se anunțaseră 732 de persoane cu drept de vot, ulterior am aflat de unde provine diferența până la 701: "Unii dintre studenți au terminat facultatea și au plecat din Senat pe cale logică, alții au ales să nu mai fie membri din alte considerente și nu și-au organizat la timp alegerile pentru posturile vacante. Atunci când ei vor apărea ca aleși de studenți îi vom reintroduce pe liste", a declarat asist. univ. dr. Daniel Citirigă.

Pe de altă parte, din discuțiile purtate, ieri, cu câțiva dintre votanți, aceștia ne-au explicat de ce au ales votul secret. "Cu toate că ne așteptăm ca și prin această modalitate să ajungă rector o persoană «aleasă» prin manevre politice, concursul ar fi presupus să fim puși în fața faptului împlinit, cu un rector care nu aparține Universității și ale cărui intenții nu le-am fi cunoscut. Nu contest că ar fi fost spre binele instituției, dar nu am convingerea că atmosfera ar fi fost una de colaborare reciproc avantajoasă", a susținut un cadru universitar cunoscut.

La ora actuală, neoficial, doar din declarațiile cu care au apărut în mass media, în cursa pentru fotoliul de rector se află prof. univ. dr. Doina Catrinoiu și prof. univ. dr. Octavian Dumitru Unc, de la Facultatea de Medicină. Prof. univ. dr. Mihai Gîrțu a declarat că nu mai intenționează să candideze, în schimb își dorește să facă parte din viitoarea echipă de conducere.

Și apropo de viitoarea conducere, surse din cadrul UOC afirmau că viitorul rector va avea un mandat parțial sau "în completare", de doar un an și jumătate, până la expirarea mandatului actualului Senat.

Cert este că rezultatul referendumului de ieri se va afla zilele acestea pe unul dintre birourile Ministerului Educației, care urmează să-l valideze și, eventual, chiar să ia în calcul scurtarea perioadei de șase luni până la alegerea rectorului, respectiv luna martie 2014. Ceea ce este puțin probabil, întrucât ar presupune anumite intervenții legislative, iar Universitatea "Ovidius" nu se mai află în grațiile celor de la Capitală.

Comentează știrea

FONDURI UE
12 noiembrie 2013
FONDURI UE

Acum este momentul: In 2013 Fondurile Europene nerambursabile se Acorda si la noi la fel de Usor ca si in celelalte state membre ale Uniunii Europene! Iata cum obtii fonduri europene pentru afacerea ta in doar 2 luni si 17 zile. Aflii mai multe detalii pe site-ul:Fonduri Europene Nerambursabile Ro

navy hermes
28 ianuarie 2014
navy hermes

hermes handbags thailand Stiri Cultură-Educație : S-a decis cum va fi ales rectorul de la "Ovidius" | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online navy hermes http://www.testdanmark.dk/no-6-navy-hermes-ladies-web-medium-hobo.aspx

gucci handbag outlet online
9 octombrie 2014
gucci handbag outlet online

Tried out the newest LABELLLISé BBC participant and also removed the idea... often the KService. exe wasn't taken off. if you remove, you need to physically get rid of the kservice... gucci handbag outlet online http://coverglue.com

gucci outlet
10 octombrie 2014
gucci outlet

My favourite an example may be Songza.. actually available personally.. Imitation Bell&Ross 46MM gucci outlet http://coverglue.com

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5458 secunde