Să ne amintim de scriitoarea Cella Serghi! Operele sale sunt nemuritoare

174
Să ne amintim de scriitoarea Cella Serghi! Operele sale sunt nemuritoare - cellaserghisursabibliotecaonisif-1603380501.jpg

Articole de la același autor

Cine nu ştie cine a fost Cella Serghi? Despre scriitoarea care s-a născut în oraşul de la malul mării şi care a rămas ataşată toată viaţa de farmecul ţinutului natal, s-a scris foarte mult. De data aceasta, specialiştii Bibliotecii Judeţene „Ioan N. Roman” sunt cei care îşi amintesc de ea, ocazie cu care ne îndeamnă să îi citim frumoasele opere, pe care le găsiţi la sediul instituţiei.

„Sub pseudonimul Gella Marin, trimite reportaje, cronici şi nuvele ziarelor «Gazeta» şi «Reporter». În 1937, apare în «Revista Fundaţiilor» primul fragment din romanul «Pânza de păianjen», intitulat «Cele dintâi nedumeriri». Romanul, în manuscris, fusese citit de Mihail Sebastian, Liviu Rebreanu şi Camil Petrescu. Intuindu-i talentul, aceştia au determinat-o să scrie. Intră în cenaclul «Sburătorul», invitată de Eugen Lovinescu. Pleacă o perioada la Paris, unde continuă să scrie şi să citească fragmente studenţilor români. În 1945, devine secretara Universităţii Libere Populare. Urmează multe volume, articole, schiţe, fragmente de roman în revistele «Viaţa românească», «Flacăra», «Cronica»,«Luceafărul» etc. Interpretă deosebită a sufletului feminin, a creat eroine cu un destin tulburător şi captivant. În afara creaţiei originale, a fost şi o remarcabilă traducătoare, oprindu-se la lucrări care se circumscriu temperamentului său artistic: «Vă place Brahms» de Françoise Sagan, «Casa de hârtie» de Françoise Mallet-Joris, «Sonetele» lui Shakespeare”, au precizat bibliotecarii constănţeni. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8818 secunde