Fondul pentru primele de vacanță din Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului va crește cu 63,89% față de execuția preliminată pe 2009, în timp ce salariile de merit vor dispărea aproape în totalitate, potrivit proiectului de buget trimis de guvern în Parlament.
Totalul banilor destinați primelor de vacanță (sume alocate de la bugetul de stat) ar urma să urce de la 2.351.000 lei, conform execuției preliminate pe 2009, la 3.853.000 lei în 2010.
În privința fondurilor pentru salariile de merit, din bani tot de la bugetul de stat, cei 8.378.000 lei din anul în curs vor scădea la doar 128.000 în 2010, ceea ce înseamnă o reducere de 98,47%.
Mai puțini bani vor fi și pentru sporuri. Astfel, cele de vechime vor însuma anul viitor 33.927.000 lei, cu 7,34% mai puțin decât anul acesta, iar sporurile pentru condițiile de muncă, 5.992.000 lei, cu 16,59% în minus față de 2009, luând în calcul tot sumele alocate de la bugetul de stat.
Per total, nou-înființatul Minister al Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului va dispune de 14,59 miliarde lei, cu 34,19% mai mult decât în 2009.
Cheltuielile de personal vor fi de 2,14 miliarde, cu 0,48% mai puțin decât anul acesta. Totalul alocat pentru salariile de bază, din fonduri de la bugetul de stat, este însă mai mare cu 2,67% decât în 2009.
Sursele de finanțare ale sectoarelor pe care le are în grijă Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sunt bugetul de stat (41,33%), fondurile externe nerambursabile (0.01%) și veniturile proprii (58,66%).