Salariile profesorilor debutanți, cu definitivat și cu gradul didactic II cresc cu 10%

603

Articole recomandate

Salariile cadrelor didactice debutante, cu definitivat și cu gradul didactic II vor crește cu zece la sută, de la 1 ianuarie 2008, în acest fel soluționându-se favorabil una dintre cele mai importante revendicări ale sindicaliștilor din învățământ.
Parlamentul a aprobat această majorare salarială, care fusese valabilă doar pentru profesorii cu gradul didactic I, după numeroase proteste ale sindicaliștilor din educație, printre care se numără pichetarea sediilor Guvernului și Parlamentului României, dar și greve de avertisment, care au avut loc în întreaga țară.
Protestele profesorilor par să nu se fi stins, odată cu această victorie. "În perioada imediat următoare, vom continua acțiunile de protest până la soluționarea favorabilă a tuturor solicitărilor profesorilor", a declarat Aurel Cornea, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.
Conform grilelor de salarizare elaborate de Guvern salariul de bază brut pentru personalul didactic cu studii superioare debutant este de 761 lei, lunar.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0231 secunde