Sărbătoare la Școala nr. 37. "O reuniune de suflet pentru oameni cu suflet"

681

Articole de la același autor

Zi de mare sărbătoare, vineri, la Școala nr. 37 din Constanța. Elevi, actuali și foști dascăli, părinți și bunici, alături de reprezentanți ai Inspectoratului Școlar, au sărbătorit împlinirea a 37 de ani de existență a acestui lăcaș de educație, care, de-a lungul timpului, și-a pus temeinic amprenta pe clădirea caracterului și viitorului a zeci de generații de elevi.

Aflat la prima ediție, evenimentul a evidențiat încă odată calitatea și unitatea colectivului de cadre didactice, dar și elevi, care, de la mic la mare, au contribuit la reușita sărbătorii.

Deschiderea festivă a adus la un loc exponenți ai mai multor generații de profesori și învățători ai școlii, oameni care au marcat, la un moment dat, existența sau evoluția acestei instituții de învățământ. În discursul inaugural, directorul prof. Doinița Panici a ținut să mulțumească actualilor și foștilor dascăli care, prin profesionalismul lor, au atras respectul și recunoașterea comunității.

"În Școala Gimnazială nr. 37 Constanța, primul clopoțel a sunat în toamna lui 1977. De atunci, an de an, generații de copiii i-au trecut pragul cu ghiozdanul plin de cărți și de vise. Copiii din primii ani ai școlii sunt astăzi, la rândul lor, părinți și-și conduc prichindeii cu emoție și lacrimi de bucurie în ochi, amintindu-și cu drag de vremea când ei înșiși pășeau pe drumul învățăturii. Anii au trecut, cartierul a crescut, s-a schimbat, iar puieții plantați în urmă cu 37 de ani în curtea școlii fac acum umbră bogată. Un singur lucru nu s-a schimbat, deși mulți dintre dascălii școlii sunt acum pensionari - dragostea cu care fiecare generație de copii este primită, instruită și educată", a declarat prof. Doinița Panici.

Conducerea școlii a premiat apoi elevii și cadrele didactice care au obținut performanțe deosebite la concursurile și olimpiadele școlare. În continuarea evenimentului, elevi ai școlii au susținut un program artistic.

Cel mai dulce moment al sărbătorii a venit abia spre sfârșit, când zeci de elevi, dar mai ales mămici și bunici, au dat culoare și savoare târgului de prăjituri. Adevărați precupeți, copiii au stat în vânt și ploaie până ce au reușit să vândă și ultima prăjitură. Iar ambiția și determinarea lor aveau să fie cu atât mai nobile, cu cât întreaga cauză era menită ajutorării unui coleg, din clasa a II-a, grav bolnav. Toți banii strânși în urma evenimentului au fost donați acestui copil, căruia colegii i-au transmis că îl așteaptă cât mai repede la școală, printre ei. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 31 Mai 2014
Stire din Cultură-Educație : Concert final la Facultatea de Arte
Vineri, 30 Mai 2014
Stire din Cultură-Educație : Caravana LSRS, în Medgidia
Pagina a fost generata in 2.4954 secunde