Deschiderea proiectului „Repere identitare dobrogene – 13 Decembrie, Sărbătoarea Etniei Tătare din România" derulat de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța și în parteneriat cu Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, a stat sub semnul incursiunii în istorie. Cei patru istorici invitați să susțină prelegeri la conferința care a avut loc joi, 12 decembrie, și care a fost dedicată Sărbătorii Etniei Tătare din România au adus în atenția numerosului public o serie de aspecte inedite din istoria tătarilor.
Cu un discurs captivant, renumitul medievist dr. Ovidiu Cristea, cercetător la Institutul de Istorie “Nicolae Iorga”, a scos în evidență în prelegerea sa importanța cunoașterii și conștientizării faptului că, deși relațiile medievale dintre români și tătari sunt puse, de regulă, sub semnul tensiunilor, acestea nu au fost caracterizate exclusiv prin prisma conflictelor. În opinia istoricului Ovidiu Cristea, „relațiile dintre români și tătari au fost mult mai complexe motiv pentru care ar merita studiate mai atent anumite lucruri cunoscute, dar care au rămas exploatate superficial". Rămânând în aceeași notă, istoricul a amintit aici și faptul că „foarte mulți cercetători admit că la geneza Țării Românești și a Moldovei a stat și puterea tătară".
Cel de-al doilea invitat a fost dr. Michal Wasiucionek - cercetător la Institutul de Istorie “Nicolae Iorga” care a vorbit despre rolul pe care l-a jucat Hanatul Crimeei în răspândirea unui semn al puterii peste granițe confesionale, elementul analizat fiind „tughra (tuğra)” care reprezintă monograma sultanilor otomani.
Prin intermediul celei de-a treia prelegeri, susținute de dr. Metin Omer, cercetător la Universitatea „Ovidius” din Constanța, s-a făcut trecerea la perioada modernă, tema abordată fiind fondarea primului stat modern tătar, respectiv Republica Populară Crimeea, la data de 13 decembrie 1917. De asemenea, dr. Metin Omer a vorbit și despre felul cum a influențat parcursul ulterior al tătarilor crearea acestui stat tătar crimeean care a avut o existență foarte scurtă.
Conf. univ. dr. Daniel Citirigă, decanul Facultății de Istorie și Științe Politice, a încheiat seria prelegerilor aducând în fața publicului aspecte inedite din una dintre cele mai recente cercetări ale sale, Crucea Roșie în România, la finalul celui de-al doilea Război Mondial și legătura acestei organizații cu un mic sat dobrogean format în cea mai mare parte din etnici tătari.
În cadrul conferinței, publicul a putut viziona și cele două expoziții tematice pregătite de organizatori.
La finalul evenimentului, președintele Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Gelil Eserghep, le-a mulțumit invitaților pentru contribuția esențială la studiul istoriei tătarilor din România și le-a înmânat, în semn de apreciere, câte o plachetă aniversară.
Printre cei prezenți, la conferință s-au aflat și deputatul UDTTMR Varol Amet, muftiul Muurat Iusuf, subsecretarul de stat din cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice, Dincer Geafer.
Prezent la eveniment, noul consul general al Republicii Turcia la Constanța, Ozan Çakır, a felicitat comunitatea tătară din România cu prilejul Sărbătorii Etniei Tătare.
„Tătarii sunt membri importanți ai familiei turcice, iar istoria lor seculară s-a desfășurat în armonie cu arealul geografic în care au trăit. În cele trei luni de când mă aflu în România, în toate vizitele pe care le-am efectuat în toate instituțiile publice, cât și în mediu privat, m-am întâlnit cu etnici tătari și am văzut că sunt oameni de succes, au cariere importante, ceea ce arată că sunt foarte bine integrați, că sunt cetățeni de nădejde ai acestei țări", a mai declarat noul consul general al Republicii Turcia la Constanța.
Proiectul „Repere identitare dobrogene – 13 Decembrie, Sărbătoarea Etniei Tătare din România" continuă și vineri, 13 decembrie, cu spectacolul pregătit de ansamblurile Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România și elevii de la Școala Comunitară. Evenimentul are loc la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, începând cu ora 17.00. Intrarea este liberă.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.