Schimbări importante la Evaluarea Națională și Bac. Notele pot fi modificate chiar și cu o sutime după contestație

356
Schimbări importante  la Evaluarea Națională  și Bac. Notele pot fi modificate chiar și cu o sutime după contestație - contestatii-1497187790.jpg
Candidații la evaluările naționale și la Bacalaureat care vor solicita reevaluarea lucrărilor vor lua la cunoștință sub semnătură că nota poate fi modificată în plus sau în minus și cu 0,10 și cu 0,50 de puncte, iar nota finală este cea de la contestații, potrivit unei decizii a Ministerului Educației Naționale.


Secretarul de stat în MEN Ariana Bucur a precizat, într-o conferință de presă, că metodologiile de organizare și desfășurare pentru examenele naționale sunt cele aprobate în 2010, iar gestionarea calendarelor sesiunilor 2017 este aprobată prin Ordin de ministru în 2016.


Ea a menționat că, printr-un ordin de ministru, care reglementează sesiunile 2017 ale acestor examene, s-au făcut mai multe modificări importante.


"Anul trecut, domnul ministru Dumitru a decis să intervină cu această modificare și la contestații, ca acea contestație să fie admisă nu trebuie să mai aibă diferența de un punct pentru a decide nota finală. Și, de asemenea, nici lucrările care au avut note inițiale peste 9,50, în condițiile în care erau contestate, în varianta veche nota la contestație rămânea notă finală. Anul acesta, sesiunea 2017, atât pentru evaluare națională, cât și pentru Bacalaureat aceste diferențe nu mai sunt impuse, drept pentru care candidații la aceste examene, atunci când solicită reevaluarea lucrării, iau la cunoștință sub semnătură că nota poate fi modificată în plus sau în minus și cu 0,10 și cu 0,50 de puncte. Aceasta este modificarea. (...) În condițiile în care sunt siguri de ceea ce au făcut în timpul examenului pot solicita reevaluarea lucrării, pentru că, urmarea reevaluării, nota finală este cea de la contestații", a spus Ariana Bucur.


Ea a menționat și modificarea privind constituirea unei alte comisii de evaluare a contestației.


"Există și situația (...) cea legată de nota celor doi evaluatori în cadrul etapei de evaluare a contestației, în condițiile în care diferența este mai mare de un punct față de nota inițială atunci intervine o altă comisie de reevaluare, constituită din alți doi evaluatori, și aceea va fi nota finală", a explicat secretarul de stat.


Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3399 secunde