Școlile cu resurse reduse primesc sprijin, prin noi parteneriate educaționale

54
< 1 min citire
Școlile cu resurse reduse primesc sprijin, prin noi parteneriate educaționale - 58666566112680302120283486161350-1763929649.jpg
Ministerul Educației și Cercetării a publicat spre consultare Ordinul care reglementează cadrul general pentru dezvoltarea parteneriatelor pentru sprijin instituțional, un instrument esențial pentru creșterea calității educației și reducerea decalajelor dintre școli.
Documentul stabilește mecanismul prin care unitățile de învățământ preuniversitar, în special cele cu resurse reduse sau aflate în zone defavorizate, pot beneficia de sprijin din partea altor școli sau a unor parteneri externi (ONG-uri, autorități locale, mediul economic, universități).
Parteneriatele se vor putea încheia între minimum două unități de învățământ, la inițiativa acestora sau la recomandarea inspectoratelor școlare, cu reprezentativitate pentru mediul urban, rural și zone vulnerabile.
Tipuri de activități care pot fi realizate:
- lecții online sau demonstrative;
- ateliere tematice pentru profesori debutanți;
- activități de sprijin pentru managementul școlar și leadership educațional;
- consiliere privind utilizarea tehnologiei și crearea de resurse educaționale digitale.
Activitățile pot avea loc fizic sau online și se pot desfășura și în cadrul consorțiilor școlare deja existente sau care se pot constitui în acest scop.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0924 secunde