Școlile din județul Constanța, verificate de Corpul de Control al Ministrului Educației

643
< 1 min citire
Școlile din județul Constanța, verificate de Corpul de Control al Ministrului Educației - scoliledinconstantaverificate-1564692220.jpg
Toate școlile din județul Constanța, dar și din restul țării vor fi verificate, pe parcursul lunii august, de Corpul de Control al Ministrului Educației.
Este vorba despre o inspecție tematică, dublată de o analiză de risc, privind evoluția situației școlare a elevilor din învățământul gimnazial, de la înscrierea în clasa a V-a, în anul școlar 2015 - 2016, până la susținerea Evaluării Naționale, din anul școlar 2018 - 2019.
Astfel, în următoarea perioadă, experții din Corpul de control al ministrului Educației Naționale vor analiza situația școlară a elevilor promovați, corigenți, repetenți, cu situație școlară neîncheiată și transferați în cadrul metodologic, în anii școlari selectați, la nivelul unităților de învățământ din toată țara.
"Obiectivele acestei inspecții/analize de risc sunt identificarea grupurilor defavorizate de elevi aflați în risc de abandon școlar, prevenirea excluziunii școlare, precum și reducerea/remedierea erorilor din documentele școlare", precizează reprezentanții Ministerului Educației. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0458 secunde