La Grădinița "Perluțele mării"

Scriitoarea Ana Ruse și-a lansat cartea "Poiana veseliei"

676
Scriitoarea Ana Ruse și-a lansat cartea
Sub genericul "SOS - Salvați Terra!", la Grădinița cu orar prelungit "Perluțele mării" din Constanța s-a derulat, în perioada 19-22 aprilie, campania de amenajare și înfrumusețare a unității școlare și a structurii sale, respectiv Grădinița cu orar prelungit "Vaporașul magic", situată în Incinta Port Poarta 2. Conform celor declarate de prof. Georgeta Zaifu, director Grădinița "Perluțele mării", "la această acțiune, considerată de mare importanță în comunitate, au pus suflet, alături de personalul didactic și de îngrijire al celor două unități preșcolare, copiii ce frecventează aceste grădinițe, părinții acestora, delegați ai ONG Mare Nostrum, alți parteneri educaționali, firme și agenți economici", cărora cărora inițiatorii campaniei au ținut să le mulțumească și pe această cale.
Ca răsplată pentru eforturile depuse, vineri, 23 aprilie, cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții, Grădinița "Perluțele mării" a fost gazda lansării de carte pentru copii intitulate "Poiana veseliei", prilej cu care scriitoarea Ana Ruse, le-a vorbit copiilor despre frumusețea cuvântului scris, iar copiii au recitat versuri semnate de această autoare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6122 secunde