Finalul de an a adus la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman“ din Constanța una dintre cele mai așteptate întâlniri ale comunității literare locale. Miercuri, 17 decembrie, Uniunea Scriitorilor din România, filiala Dobrogea și-a reunit membrii pentru tradiționala festivitate de bilanț, un prilej de recunoaștere a performanței literare și de celebrare a scrisului ca formă de memorie și identitate culturală.
Evenimentul a marcat atât primirea noilor membri în filială, cât și acordarea premiilor anuale pentru anul 2024, alături de distincțiile speciale realizate în parteneriat cu Biblioteca Județeană. Contextul a fost cu atât mai semnificativ cu cât filiala dobrogeană a împlinit în 2025 trei decenii de existență activă în viața literară românească.
Potrivit președintelui Uniunii, Ovidiu Dunăreanu, premiul „Opera Omnia“ i-a fost acordat Cristinei Tamaș, ca recunoaștere a unei activități literare constante, iar premiul „Cartea Anului“ i-a revenit lui Adrian Nicola, pentru romanul „Lumea dintre lumi“, și lui Paul Sârbu, pentru „Lumina năruită-n ape“.
Dincolo de cele trei premii acordate, conform statutului pe care îl au ca filială, s-au mai acordat alte șase premii speciale, care au ajuns la Otilia Ardeleanu, pentru volumul de poezie „Sentimente în coajă“, la Mihaela Meravei, pentru volumul de prozopoeme „Jumătatea plină a mărului“, urmate de Bogdan Boeru, pentru romanul „Printre oameni și alte ființe bizare“. Celelalte premii le-au revenit lui Constantin Miu, pentru romanul „Aleșii“, Andreei Răsuceanu, pentru cartea dedicată copiilor, „Uimitoarea călătorie a spiridușului Scorțișoară“, și Dorei Alina Romanescu, pentru romanul „Anabella“
.
În cadrul aceleiași întâlniri, au fost acordate și premiile revistei „Ex Ponto“, distincții care au evidențiat atât contribuțiile literare, cât și profesionalismul editorial. Au fost recompensați Bogdan Pascal, pentru colaborările constante din rubrica „Tulcea cultural-literară“, arh. Ingrid Petcu Levei, pentru un articol dedicat istoriei și arheologiei Dobrogei medievale, poeta Daniela Andronache, pentru creație lirică. Ele au fost urmate de prof. Georgiana Ernestina Orzoi, pentru debut în estetica literară, precum și Raluca Buzoianu, pentru activitatea de tehnoredactare a revistei.
Întrebat despre lucrarea sa, laureatul Premiului „Cartea Anului“ Adrian Nicola ne-a declarat: „Cartea a fost publicată în cursul anului trecut și este un roman cu o temă mai rar întâlnită în cadrul temelor literare, adică viața din coloniile de muncă obligatorii din anii ’50 din România. Aceasta are în centrul atenției un copil care se naște într-un astfel de loc, trăiește acolo și, după ani și ani, reușește să iasă, să vadă și altceva".
Autorul a subliniat și dimensiunea umană a poveștii: „Tatăl lui lucrase acolo, trăise acolo și, ca și mulți dintre ceilalți, nu mai voiau să plece, pentru că nu știau ce îi așteaptă în lumea reală".
Descriind parcursul personajului principal, Adrian Nicola a adăugat: „Pe acest copil îl plimb în lumea pe care n-o cunoștea, începând de la primul sat din apropiere, apoi continuând cu o turmă de oi, unde se duce să lucreze, ca să mai facă un ban".
Scriitorul a mărturisit că romanul a fost receptat drept „captivant, un roman psihologic, care poate foarte bine să reprezinte un document pentru ceea ce s-a întâmplat în perioada respectivă, deși nu am urmărit acest lucru", precizând totodată că a lucrat aproximativ un an la volum, care are aproape 300 de pagini și nu mai puțin de 106 personaje.