Se oferă 30.000 euro celor mai inovative masterate în educație

260
< 1 min citire
Facultățile care vor să dezvolte programe inovative de masterat în educație pot participa la o competiție de proiecte prin care se acordă câte 30.000 de euro pentru implementarea a trei, cele mai bune dintre ele înce-pând cu anul universitar 2010-2011, au anunțat, miercuri, organizatorii competiției.
Proiectele, care pot fi trimise pe site-ul competiției, www.professoria.ro, până pe 1 februarie 2010, ar trebui să urmărească pregătirea unor profesori competenți, care să folosească metode didactice inovative, în pas cu evoluția mon-dială a pedagogiei.
Juriul care alege cele mai bune proiecte este format din reprezentanți ai mediului de afaceri, ai profesorilor din mediul preuniversitar, dar și ai instituțiilor de învățământ superior și ai asociațiilor studențești.
Cele trei proiecte câștigătoare vor fi anunțate pe 15 februarie și vor primi prima tranșă a finanțării, în valoare de 10.000 de euro, în vederea pregătirii documentației necesare pentru acreditare, care trebuie depusă la Agenția Română de Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS) până pe 31 martie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0315 secunde