SEMNE CUTREMURĂTOARE la Biserica SF. MINA

5999
16

Articole de la același autor

Ieri, mica bisericuță din Parcul Tăbăcărie a polarizat atenția a sute de credincioși sosiți la slujbă cu flori în mână, semn al solidarității cu fostul părinte paroh Nicolae Picu. La finalul slujbei oficiate de părintele Maxim, de la Catedrala Arhiepiscopală, împreună cu părintele Viorel Picu, susținătorii celui care până nu demult a fost paroh au ținut un moment de rugăciune colectivă cu speranța că această credință puternică în Dumnezeu va ajuta să se așeze lucrurile pe un făgaș de normalitate. 


De ce s-a ajuns aici?


Reamintim că de câteva săptămâni, Biserica Sf. Mina se află în centrul atenției din cauza caterisirii cunoscutului preot paroh Nicolae Picu, credincioșii fiind convinși că la mijloc se află refuzul transferului bisericii și mai apoi al așezământului social în favoarea Arhiepiscopiei Tomisului.


De altfel, dintr-un mesaj împărțit tuturor celor prezenți, ieri, la slujbă, am aflat următoarele: "În data de 19 iulie 1994, se eliberează autorizația de construcție nr. 697 prin care se aprobă construirea de către Asociația Așezămintele Sfântului Mare Mucenic Mina a unui «Așezământ de binefacere» și a unei «Biserici în stil maramureșean - din lemn». Deci, biserica Sf. Mare Mucenic Mina a fost de la bun început proprietatea asociației. Prin urmare, părintele Nicolae Picu nu avea ce și cum să înstrăineze. Există foarte multe biserici care nu sunt în proprietatea instituțiilor bisericești, precum bisericile din instituțiile militare, din spitale, din universități și cele construite de alte persoane juridice private sau publice, asociații, fundații. Toate acestea funcționează cu binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Române, respectând articolul 139 din regulamentul Bisericii Ortodoxe Române".


În continuare este derulat filmul evenimentelor petrecute până în data de 4 octombrie 2012, când Arhiepiscopia Tomisului decide suspendarea pe perioadă nedeterminată a părintelui Nicolae Picu și responsabilizarea diaconului Claudiu Banu să administreze fondurile. "Începând cu data de 4 ianuarie 2013, acesta nu a mai plătit niciun ban din biserică pentru cheltuielile copiilor (în special alimente) și refuză să achite căldura folosită în biserică". 


Poziția oficială a Arhiepiscopiei Tomisului


"În toamna anului trecut, Arhiepiscopia Tomisului a decis demararea unei cercetări la parohia Sf. Mare Mucenic Mina din Constanța. În urma acestei cercetări, a rezultat că, în calitatea sa de paroh al bisericii Sf. Mare Mucenic Mina, pr. Picu Nicolae nu s-a îngrijit de bunurile sacre ale parohiei (clădirea bisericii și oficiul parohial), mai mult, a contribuit la înstrăinarea acestora. În fapt, dreptul de proprietate asupra acestor bunuri a fost intabulat în favoarea unei asociații, fapt ilegal conform art. 181 din Statutul Bisericii Ortodoxe Române (cu caracter de lege), care reglementează fără echivoc că o biserică, imediat după sfințirea ei, trece de drept în proprietatea și folosința unităților de cult din cadrul eparhiei, cu tot cu terenul și clădirile afectate ei. Or, pr. Picu Nicolae, în loc să facă toate diligențele legale pentru a duce la îndeplinire prevederile acestui statut, a contribuit la înstrăinarea lor. În consecință, Adunarea Eparhială, formată din 30 de membri, clerici și mireni, a decis suspendarea din preoție a pr. Picu Nicolae și deferirea lui spre judecată consistoriului eparhial, precum și demararea acțiunilor legale în instanță pentru recuperarea bunurilor". 


Evenimente tulburătoare legate de biserică


Pe 31 ianuarie, preotul Valeriu Roman, se presupune că plecând spre casă, la Eforie, de la Biserica Sf. Mina, a provocat un accident în urma căruia doi copii au fost răniți, având o alcoolemie record de 2,45 la mie. La ora actuală este cercetat penal, iar Arhiepiscopia Tomisului l-a suspendat din funcțiile pe care le deține. 


Miercuri, 13 martie, în timp ce se pregăteau de Taina Sfântului Maslu, în pridvorul bisericii, unul dintre cei șapte preoți solicitați de Arhiepiscopie a căzut răpus de un atac cerebral. Preotul Remus Dumbravă avea 61 de ani. Era slujitor la Catedrala Arhiepiscopală "Sf. Apostoli Petru și Pavel" din Constanța ca preot misionar. A absolvit Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași și Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității "Ovidius" din Constanța. Era căsătorit și avea doi copii. 


Un alt incident bizar, povestit de credincioși ieri, s-ar fi petrecut în după amiaza aceleiași zile, când un constănțean ce făcea jogging în zonă s-ar fi prăvălit răpus tot de un atac cerebral. Dar cel mai straniu pare, în opinia acelorași credincioși, faptul petrecut sâmbătă seară, când s-a primit de la Arhiepiscopia Tomisului decizia nr. 256 din 12 martie 2013 prin care se hotărăște caterisirea preotului Nicolae Picu. Încercând să-i scaneze documentul și să i-l trimită în Italia unde se află acum părintele Nicolae Picu, prima pagină a deciziei a luat foc din senin. 


Mesaj la decesul preotului Remus Dumbravă


"Cu mare tristețe în suflete, vă anunțăm că în cursul serii trecute (n.r. - sâmbătă, 16 martie), la Spitalul Județean din Constanța, preotul Remus Dumbravă a încetat din viață în urma unui atac cerebral suferit miercuri. Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie și Arhiepiscopia Tomisului transmit sincere condoleanțe familiei îndurerate. Suntem alături de ei în această grea încercare. Îl vom pomeni veșnic în rugăciunile noastre. Dumnezeu să-l ierte! La Catedrala Arhiepiscopală și la Capela Spitalului Județean se vor oficia zilnic slujbe de pomenire a părintelui până la înmormântarea sa".


Comentează știrea

16 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
europeanu
18 martie 2013
Nici credinta nu-i salveaza

sistemul asta de `legi interne `ale bisericii si ale spagoveanului seamana cu `legile `hotului de mazare si ale porcului obosit.Mi-as dori din tot sufletul ca toti cei ce au avut o floare in mana sa arunce o piatra spre toti banditii din cauza carora ne merge noua rau.Asta e minunea la care ma astept eu.Pe parintele Picu nu-l mai salveaza nimeni.A intrat pe mana diavolului care si-a bagat coada in biserica primarie si cjc.Norocul lui e ca Dumnezeu tine cu el.

europeanu
18 martie 2013
Macar credinta sa ne salveze

sistemul asta de `legi interne `ale bisericii si ale spagoveanului seamana cu `legile `hotului de mazare si ale porcului obosit.Mi-as dori din tot sufletul ca toti cei ce au avut o floare in mana sa arunce o piatra spre toti banditii din cauza carora ne merge noua rau.Asta e minunea la care ma astept eu.Pe parintele Picu nu-l mai salveaza nimeni.A intrat pe mana diavolului care si-a bagat coada in biserica primarie si cjc.Norocul lui e ca Dumnezeu tine cu el.

admirator
18 martie 2013
voi n-ati auzit

sau nu vreti sa stiti un lucru elementar? Credinta e una, religia cu totul altceva...

constanteanca
18 martie 2013
credinta adevarata sau...

Eu nu cred in astfel de semne. Si nu cred ca DUMNEZEU sau SF.MINA ii ajuta pe smecheri si pe cei ce doresc sa se imbogateasca,indiferent de mijloace. NU asta este doctrina BISERICII CRESTINE.Ca s-a intamplat ca unui preot sa i se faca rau,asta este ! Se putea intampla oriunde!Era in varsta si stresul si presiunea mediatica si-au spus cuvantul.Asta nu inseamna ca ,cei ce gresesc cu stiinta si prin mijloace oculte ,nu trebuie sa plateasca pentru nimicinimia lor !

Macedon Porcu
18 martie 2013
Simonie in Arhiepiscopie

Inchiriez parohie pe 10 ani si vand la second hand candelabre aurite, odăjdii preoțești, smirnă și tămâie, icoane și cruci. Detalii la 072999666 cereti Teodosie

Dari
18 martie 2013
credinta adevarata sau...

Pai tocmai asta e, ca nu tine cu smecherii hoti... Acum avem viziuni diferite despre cine este hot si cine nu. Nu Picu era hotul. Restul e tacere!

Răspuns la: credinta adevarata sau...
Adăugat de : constanteanca, 18 martie 2013
Eu nu cred in astfel de semne. Si nu cred ca DUMNEZEU sau SF.MINA ii ajuta pe smecheri si pe cei ce doresc sa se imbogateasca,indiferent de mijloace...
constanteanca
18 martie 2013
Ptr. Dari

Din munca cinstita,in Romania,nu se fac averi ! Iar prezumtia de nevinovatie este ,din ce in ce mai mult,invocata de cei ce se cred deasupra legilor si a bunului simt.In spatele Bisericii si a credintei se ascund deseori,din pacate,prea multi necredinciosi.Cutia milei este deschisa celor nevoiasi, dar....se infrupta din ea cei ce se cred"alesi". In Biblie se propovaduieste milostenia si dragostea ,nu furtisagul !

baciu
18 martie 2013
Jos cu Duhovnicii, sus cu Borfasii!

Picu nu e bun. Trebuie adus in locul lui un ETNOBOTANIST, sau un BETIVAN, sau poate un INTERLOP. Cu binecuvantarea TOMITANULUI, bineinteles.

ionica
18 martie 2013
anunturi

tana 37 satisfac doamne domnisoare ,0744903145

xkz
18 martie 2013
aoleu

nu le mai ajunge, de-asta ii trazneste Dumnezeu!

16 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 27 Februarie 2013
Stire din Cultură-Educație : IPS Teodosie va oficia la Băneasa
Pagina a fost generata in 1.8154 secunde