Seri festive pentru studenți în taberele gratuite

259

Articole recomandate

Studenții cu performanțe la învățătură vor beneficia, în vacanța de iarnă, de 2.600 de locuri gratuite în tabere, din acest total 54 de locuri fiind distribuite pentru Universitatea "Ovidius". Studenților li se vor oferi trei mese pe zi în valoare totală de 32 lei de persoană și seri festive tradiționale de Crăciun și Revelion. "Anul acesta, numărul de locuri este aproape dublu față de anul trecut. Suntem foarte mulțumiți că, în sfârșit, avem același număr de locuri în vacanța de iarnă ca și în cea de vară", a declarat, pentru NewsIn, președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Irina Tudor. Potrivit reprezentantei studenților, anul acesta, locațiile oferă în 70 la sută dintre cazuri condiții bune. Taberele sunt în stațiunile Herculane, Covasna, Părăul Rece, Voineasa și Zărnești și vor avea o durată de șapte zile, în două serii. Prima serie de studenți va pleca în vacanță în perioada 20-27 decembrie, iar a doua serie, între 27 decembrie și 3 ianuarie. Studenții vor beneficia de cazare gratuită și vor avea trei mese pe zi, în valoare totală de 32 lei pe zi de persoană.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9908 secunde